Și-a anunțat sinuciderea pe Facebook

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și-a anunțat sinuciderea pe Facebook

Eveniment 07 Aprilie 2015 / 00:00 918 accesări

            Un tânăr de 27 de ani, din Iași, și-a pus capăt zilelor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj în care și-a anunțat sinuciderea, explicând că jocurile de noroc i-au ruinat viața. "Acestea îmi sunt ultimele cuvinte. Ştiu că doare, am fost prost, nu am reuşit să renunţ la diavol. Jocurile m-au adus aici, mă voi duce alături de fratele meu. ADIO", a scris Marian Chiraşcu pe reţeaua de socializare. Un prieten de-al său  a sunat la 112 când a văzut postarea, iar polițiștii au pornit imediat către locuința victimei. Din păcate, oamenii legii au ajuns prea târziu... Aceștia l-au găsit pe Marian Chirașcu spânzurat cu un cordon de mânerul unei ferestre. Autoritățile nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Oamenii legii au pornit o anchetă pentru a face lumină în acest caz terifiant. „S-a  întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă. Urmează să fie efectuată necropsia pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările continuă”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Marian Chirașcu era frizer și se bucura de aprecierea clienților săi. Prietenii lui au transmis familiei mesaje de condoleanțe pentru teribila pierdere.

Taguri articol


12