Un bărbat de 62 de ani a fost reținut după ce duminică a provocat haos pe străzile orașului Arad și a agresat și doi polițiști care încercau să-l încătușeze. Anchetatorii spun că suspectul conducea cu viteză mare în centrul Aradului când polițiștii de la Rutieră i-au făcut semnalul regulamentar de oprire. În loc să tragă pe dreapta, însă, individul a apăsat pedala de accelerație, sperând că așa va scăpa de amendă. A calculat greșit... Oamenii legii au pornit imediat în urmărirea lui. După ce a gonit nebunește pe câteva străzi, șoferul recalcitrant a fost blocat. Greul abia începea, însă, pentru polițiști. În momentul în care agenții de la Rutieră încercau să-l imobilizeze pe fugar, acesta l-a lovit pe unul dintre ei cu piciorul în stomac, iar pe al doilea l-a mușcat de mână. Și astfel, deși putea să scape doar cu o amendă și permisul suspendat, individul este cercetat acum și pentru ultraj.
CAZURI TOT MAI NUMEROASE În ultima perioadă, cazurile de ultraj s-au înmulțit. Sâmbătă seară, un individ prins la furat de jandarmii prahoveni i-a amenințat pe aceștia cu o... șurubelniță, fără să-i pese de focul de avertisment tras de oamenii legii. În urmă cu o săptămână, doi indivizi din localitatea constănțeană Bărăganu au provocat un scandal-monstru în stațiunea Eforie Nord, după ce polițiștii au avut "tupeul" de a întrerupe o altercație în care erau implicați. Oamenii legii au intervenit atunci după ce o persoană a anunțat că cei doi suspecți s-au luat la harță cu doi localnici, în zona hotelului "Belona". La vederea polițistului și jandarmului care și-au făcut apariția pentru calmarea spiritelor, Mădălin Popa și Vasilică Niță, ambii băuți bine, s-au enervat și mai tare și și-au îndreptat furia înflăcărată de alcool către ei. Surse judiciare spun că Popa a încercat să-l lovească mai întâi pe agentul de poliție, însă acesta s-a ferit. În clipele următoare, jandarmul s-a apropiat de suspectul recalcitrant pentru a-l imobiliza, dar Popa s-a smuls din brațele lui și l-a izbit în față, după care s-a repezit către mașina de poliție, spărgând geamul portierei stânga spate cu... capul.