Un bărbat din Constanța a ajuns, ieri, în spatele gratiilor, după ce judecătorii au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru tentativă de omor. Este cazul lui Constantin Sitaru, care s-a îmbătat și și-a înjunghiat colegul de cameră. Totul s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 martie, în Căminul SNC, din municipiul Constanța, în care Sitaru era cazat. Oamenii legii spun că individul a consumat în exces băuturi alcoolice împreună cu mai mulți cunoscuți. La un moment dat, a început să se certe cu unul dintre ei. Deranjat de cuvintele amicului său, care l-a înfruntat și a refuzat să tacă, așa cum îi ordonase Sitaru, suspectul a luat un cuțit și i l-a înfipt în abdomen. Victima s-a prăbușit imediat pe podea. Martorii au sunat la 112 și au cerut ajutorul medicilor. În scurtă vreme, o ambulanță a sosit la Căminul SNC și l-a transportat pe bărbatul rănit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că acesta va avea nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Constantin Sitaru a fost reținut și dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru audieri. După ce s-a trezit din beție, suspectul a declarat că nu își aduce aminte nimic.