Și-a înjunghiat prietenul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și-a înjunghiat prietenul

Eveniment 17 Septembrie 2014 / 00:00 624 accesări

Un tânăr de 24 de ani, din localitatea constănțeană Negru Vodă, a fost arestat preventiv ieri de magistrații Tribunalului Constanța, sub acuzația de tentativă de omor. El este învinuit că și-a înjunghiat în plină stradă un prieten în vârstă de 23 de ani. Totul s-a petrecut duminică noapte, în jurul orei 23.00, pe strada Constanței, din orașul Negru Vodă. Potrivit anchetatorilor, Florin Irimia și Gheorghiță Adonis C. au petrecut împreună la un grătar. Pentru că au rămas fără băutură, cei doi au plecat pentru a mai cumpăra. Pe drum s-au întâlnit cu fratele lui Florin Irimia, care avea neînțelegeri mai vechi cu Gheorghiță Adonis C. Aceștia au început să se certe în plină stradă și să se amenințe. De la vorbe la fapte a mai fost doar un pas, iar rivalii s-au încăierat. Florin Irimia nu a stat prea mult pe gânduri când și-a văzut fratele încolțit de amicul său, așa că a scos din buzunar un briceag și l-a înjunghiat pe Gheorghiță Adonis C. în zona abdomenului. Martorii incidentului au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns un echipaj de poliție și o ambulanță. Cadrele medicale i-au acordat îngrijiri medicale și apoi au transportat victima la Spitalul Municipal Mangalia. Ulterior, tânărul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Gheorghiță Adonis C. le-a spus anchetatorilor că Florin Irimia voia să îi facă rău de mai mult timp, pentru că ar fi refuzat să-l lase să fure fier vechi din incinta silozului la care este angajat ca paznic. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar luni după-amiază, Florin Irimia a fost reținut. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de omor. În fața anchetatorilor, el a declarat că nu a vrut să își înjunghie prietenul și că nu a făcut nimic altceva decât să se apere, în condițiile în care acesta l-a atacat și pe el. Individul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.



12