Și-a omorât bunicul și tatăl în bătaie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și-a omorât bunicul și tatăl în bătaie!

Eveniment 27 Aprilie 2015 / 00:00 945 accesări

O gospodărie din comuna vrânceană Pufești a fost scena unui veritabil film de groază! Un tânăr de 19 ani, care figura în evidențe cu probleme medicale și suferea de depresie, a comis o dublă crimă, într-un acces de furie. Polițiștii spun că tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază. Inițial, suspectul și-a atacat bunicul de 89 de ani cu lopata pe care o avea în mână, din senin. Tatăl agresorului a încercat să intervină pentru a-l opri, dar a fost izbit în cap de fiul său și s-a prăbușit la pământ, inconștient. Medicul veterinar al satului, care fusese chemat pentru a îngriji un vițel, a asistat la actele de violență. Acesta l-a rugat pe tânărul scăpat de sub control să se oprească, dar a devenit, la rândul lui, țintă. A reușit să fugă și a cerut ajutorul autorităților. Când polițiștii au ajuns la fața locului, ucigașul încă își lovea tatăl și bunicul, care erau deja morți. Oamenii legii l-au imobilizat și au încercat să-l audieze, dar starea acestuia de agitație a făcut imposibil orice dialog. Tânărul a fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului din Focșani. Localnicii spun că tânărul suferea de depresie după ce mama sa a murit în anul 2011. Anul trecut, el nu a promovat examenul de Bacalaureat, ceea ce i-ar fi agravat şi mai mult starea. Oamenii susţin că, de-a lungul timpului, tânărul ar fi fost dus la medici şi ar fi luat tratament pentru starea de depresie în care se afla, dar nu ar fi fost stabilit un diagnostic în cazul său.

Taguri articol


12