Și-a sugrumat prietenul, apoi i-a spus unui vecin că a ucis ”diavolul”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și-a sugrumat prietenul, apoi i-a spus unui vecin că a ucis ”diavolul”

Eveniment 04 Ianuarie 2015 / 14:50 168 accesări

Un bărbat de 42 de ani din comuna hunedoreană Cârjiţi a fost arestat preventiv,astăzi, pentru omor, după ce şi-a sugrumat un prieten cu care băuse, apoi a sunat un vecin căruia i-a spus că a ucis "diavolul". Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Mirela Negruţiu, bărbatul de 42 de ani ar fi consumat alcool împreună cu victima în locul în care este amplasat cazanul de ţuică din sat. De acolo, cei doi bărbaţi au plecat la locuința agresorului, acesta anunţând după câteva ore un vecin că a ucis "diavolul". "Victima a fost sugrumată, iar omorul a avut loc pe fondul consumului de alcool", a declarat procurorul Mirela Negruţiu. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, iar astăzi a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Taguri articol


12