Șofer de ocazie arestat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șofer de ocazie arestat

Eveniment 20 Iunie 2014 / 00:00 888 accesări

Tânărul de 27 de ani, din Constanța, care a condus beat, fără permis și a provocat un accident rutier a ajuns în spatele gratiilor. Ieri dimineață, Adrian Bulai a fost prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă, iar magistrații au emis pe numele lui un mandat pe o perioadă de 30 de zile. Amintim că în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 0.30, Adrian Bulai, de 27 de ani, a condus un Volkswagen pe strada Mircea cel Bătrân. În momentul în care a ajuns la intersecția cu bulevardul Mamaia, tânărul nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager și au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bulai s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere.



12