S-a gândit că n-ar fi o idee rea să se urce la volan, deși nu are permis, și să plece într-o plimbare, dar s-a înșelat. Scurta sa aventură s-a încheiat pe patul de spital, după ce a provocat un accident rutier. Este isprava unui bărbat de 45 de ani, care ieri, în jurul prânzului, a condus un autoturism pe strada Petrolului, din orașul Ovidiu. La un moment dat, din cauza neîndemânării și a lipsei de experiență, acesta a pierdut controlul direcției, a părăsit carosabilul și s-a înfipt într-un gard din beton. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii de la Rutieră și o ambulanță. Oamenii legii l-au testat pe șofer cu aparatul Drager și au constatat că acesta avea o concentrație de 0,13 mgl/l alcool pur în aerul expirat.