Șoferi băuți au provocat tamponări în lanț!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Teribiliști pe străzile Constanței

Șoferi băuți au provocat tamponări în lanț!

Eveniment 19 Iunie 2014 / 00:00 1259 accesări

Inconștiență totală dovedită de trei șoferi care s-au urcat băuți la volan și au provocat, marți, accidente rutiere soldate, din fericire, doar cu pagube materiale. Primul dintre ele a avut pe loc pe Drumul Național 39 (Constanța - Mangalia), în localitatea Eforie Nord. Bărbatul de 42 de ani care l-a provocat a fost testat cu aparatul Drager de polițiști. Aceștia au descoperit că suspectul avea o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul s-a ales cu dosar penal, a rămas fără permis și a fost escortat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Aceeași soartă a avut-o și un tânăr de 26 de ani, din Constanța. A provocat un accident în stațiunea Mamaia, iar etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Al treilea protagonist al seriei de tamponări nu se afla la prima abatere, așa că a fost reținut de oamenii legii. Potrivit anchetatorilor, Adrian Bulai, de 27 de ani, a condus un Volkswagen pe strada Mircea cel Bătrân. În momentul în care a ajuns la intersecția cu bulevardul Mamaia, tânărul nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager și au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bulai s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere. În această dimineață, el va ajunge în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.



12