Șoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură vor fi amendați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură vor fi amendați

Social 26 Septembrie 2014 / 15:56 205 accesări

Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, intră în vigoare duminică. Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august, aceasta urmând să intre în vigoare duminică, 28 septembrie. Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transportă copiii în condiţii de siguranţă. Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare "nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate". "La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Regulile existau şi până acum - scaun special pentru copiii până în trei ani şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului", a precizat şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Florin Brăcea. Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. "Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă", mai prevede noul act normativ.

Taguri articol


12