O NOUĂ PATĂ? La nici două luni de la reținerea, pentru luare de mită, a inspectorilor fiscali Valeriu Toropu și Alexandra Bolchiș, Fiscul tomitan s-ar putea confrunta cu încă un caz similar. Constănțeanul Mihai Giurcă, domiciliat în comuna Ciocârlia, a trimis pe adresa redacției „Telegraf“ o sesizare împotriva altor doi consilieri superiori ai ANAF Constanța, pe care îi acuză că au cerut un comision de 10% din valoarea de rambursat (TVA) care i se cuvenea pentru efectuarea inspecției fiscale parțiale, fără de care nu se face nicio plată. „Este un obicei foarte des întâlnit în Fiscul constănțean și toate astea se desfășoară sub influența directorilor, cazul Toropu - Bolchiș nefiind nicidecum unul izolat“, spune Giurcă, în sesizarea pe care a trimis-o și la Ministerul Public. Cum rotițele aparatului birocratic românesc nu se mișcă tocmai repede, sesizarea în cauză, trimisă chiar ieri, nu a fost preluată încă și nici redirecționată către un organ penal. Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța au declarat, pentru „Telegraf“, că nu au cunoștință despre efectuarea vreunei cercetări penale asupra celor doi inspectori: „Organele penale nu au obligația să ne informeze decât dacă se stabilește că persoanele în cauză se fac vinovate de vreo faptă prevăzută în Codul Penal“. Dacă acuzațiile constănțeanului vor face obiectul unui dosar de cercetare deschis de autorități, vom reveni cu amănunte și vom da publicității numele celor doi inspectori implicați în acest caz.
CAZ ÎN OGLINDĂ Reamintim că, în iunie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (serviciul teritorial Constanța) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a consilierilor superiori din cadrul Fiscului Constănțean Valeriu Toropu și Alexandra Bolchiș, pentru infracțiunea de luare de mită. Cazul seamănă izbitor cu cel pentru care Mihai Giurcă a făcut ieri sesizare la Ministerul Public. Ce s-a întâmplat? În martie, la efectuarea inspecției fiscale parțiale la o persoană fizică (deununțătorul) care ceruse rambursare de TVA pentru intervalul 1 martie 2012 - 31 ianuarie 2014, cei doi inspectori i-ar pretins 10% (31.300 lei) din suma totală pe care omul ar fi urmat să o încaseze (313.300 lei), pentru a efectua controlul respectiv și a facilita aprobarea cererii de rambursare. Practic, cei doi au cerut șpagă pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu. Imediat după trimiterea în judecată, celor doi le-au fost desfăcute contractele de muncă.