Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 27 Iulie 2015 / 00:00 880 accesări

120 de milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo

Cotidianul spaniol „AS” a scris că gruparea Paris Saint-Germain a oferit suma de 120 de milioane de euro clubului Real Madrid pentru achiziţionarea jucătorului portughez Cristiano Ronaldo, însă madrilenii au refuzat. Potrivit „AS”, care citează publicaţii din Orientul Mijlociu, preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaïfi, s-a întâlnit cu şeful Realului, Florentino Perez, la 4 iulie, la Doha, pentru a discuta despre transferul lui Ronaldo, însă spaniolul a refuzat oferta clubului francez. În vârstă de 30 de ani, Cristiano Ronaldo are contract cu Real Madrid până în 2018.

Hodgson vrea să rămână selecţionerul Angliei şi după EURO 2016

Tehnicianul Roy Hodgson a declarat că vrea să rămână selecţionerul Angliei şi după Campionatul European din 2016, din Franţa, când îi expiră actualul contract, informează BBC. „Aş fi încântat să rămân în funcţie atât timp cât lumea mă va dori”, a declarat tehnicianul în vârstă de 67 de ani. Anglia ocupă primul loc în grupa de calificare la EURO 2016, cu un avans de şase puncte faţă de ocupanta poziţiei secunde. Hodgson a preluat naţionala Angliei în 2012, de la Fabio Capello. În preliminariile Cupei Mondiale din 2018, Anglia va juca în Grupa F, alături de Slovacia, Scoția, Slovenia, Lituania şi Malta.

Chelsea a învins PSG, la loviturile de departajare

Chelsea Londra a învins Paris Saint-Germain, scor 6-5, după executarea loviturilor de departajare, într-un meci amical disputat la Charlotte (Carolina de Nord), în cadrul turneului „International Champions Cup”. La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1, după reuşitele lui Ibrahimovic, din min. 25, respectiv Victor Moses, din min. 65. La loviturile de departajare, pentru Chelsea au marcat Falcao, Azpilicueta, Remy, Oscar, Willian şi Courtois, iar pentru PSG au transformat Motta, Rabiot, Ongenda, Cavani şi Marquinhos, în timp ce Thiago Silva a ratat. Tot în cadrul „International Champions Cup”, Manchester United a învins echipa FC Barcelona, scor 3-1 (Rooney 9, Lingard 65, Januzaj 90 / Rafinha 89), într-un meci amical disputat la Santa Clara (California).

Panama, pe locul 3 la „Gold Cup”

Reprezentativa statului Panama a învins selecţionata SUA, scor 3-2, la loviturile de departajare, sâmbătă noapte, la Philadelphia, în finala mică din cadrul „Gold Cup”. La finalul celor 90 de minute de joc şi al prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1. Pentru Panama a marcat Roberto Nurse, în min. 55, iar pentru SUA a înscris Clint Dempsey, în min. 70. La loviturile de departajare, pentru Panama au înscris Torres, Arroyo şi Cummings, în timp ce Cooper a ratat. Pentru SUA au transformat Jóhannsson şi Dempsey, în timp ce Johnson, Bradley şi Beasley au ratat. În finala „Gold Cup” s-au întâlnit, noaptea trecută, Jamaica şi Mexic.

Cupa Confederaţiilor se va desfăşura în perioada 17 iunie - 2 iulie 2017

Cupa Confederaţiilor va avea loc în 2017, cu un an înainte de Cupa Mondială, în perioada 17 iunie - 2 iulie, în Rusia, a anunţat, sâmbătă, forul fotbalistic mondial. La competiţie vor participa Rusia (ţara gazdă), Germania (campioana mondială en titre), Australia (câştigătoarea Cupei Asiei), Chile (câştigătoarea Copa America), câştigătoarele „Gold Cup”, Cupei Africii pe Naţiuni 2016, EURO 2016 şi Cupei Oceaniei 2016. Tragerea la sorţi pentru Cupa Confederaţiilor va avea loc în noiembrie 2016.

De Bruyne, jucătorul sezonului trecut în Bundesliga

Mijlocaşul belgian al echipei VfL Wolfsburg, Kevin De Bruyne, a fost ales duminică, pentru prima dată în carieră, cel mai bun jucător din Bundesliga în sezonul 2014-2015 de către Asociaţia Jurnaliştilor Sportivi din Germania, a anunţat cotidianul „L'Equipe”. În vârstă de 24 de ani, De Bruyne a adunat 367 de puncte şi i-a devansat pe jucătorii formaţiei Bayern Munchen, Arjen Robben (94p) şi Manuel Neuer (67p), laureatul sezonului 2013-2014. Internaţionalul belgian, care a câştigat Cupa Germaniei cu VfL Wolfsburg, a reuşit în sezonul trecut zece goluri şi 21 de pase decisive. De Bruyne este al cincilea „stranier” care primeşte această distincţie, după brazilienii Ailton (2004) şi Grafite (2009), francezul Franck Ribery (2008) şi olandezul Arjen Robben (2010). Asociaţia Jurnaliştilor Sportivi din Germania l-a desemnat pe tehnicianul echipei VfL Wolfsburg, Dieter Hecking, cel mai bun antrenor al sezonului precedent, cu 203 puncte. El i-a devansat pe Markus Weinzierl (FC Augsburg, 191p) şi pe Lucien Favre (Borussia Monchengladbach, 168p).

Walcott îşi va prelungi contractul cu Arsenal

Internaţionalul englez Theo Walcott îşi va prelungi contractul cu Arsenal Londra până în 2019, a anunţat, duminică, publicaţia „Mirror”. Walcott joacă la Arsenal din 2006 şi actualul contract expiră în 2016. El va avea un salariu săptămânal de 140.000 de euro.



12