74 de echipe s-au înscris în ediţia 2015-2016 a Ligii a 3-a
Federaţia Română de Fotbal a anunţat ieri, pe site-ul oficial, că 74 de echipe s-au înscris în ediţia 2015-2016 a Ligii a 3-a. „Ziua de 20 iulie 2015 a fost termenul-limită până la care s-au putut face înscrieri în viitoarea ediţie a Ligii a 3-a, care va debuta la 29 august anul curent. Pe adresa Departamentului de Competiţii, până la expirarea termenului-limită, au fost trimise 74 de cereri de înscriere pentru noul sezon”, se menţionează pe site-ul citat. Printre cluburile înscrise se află cele 21 de campioane judeţene care şi-au câştigat dreptul de participare în urma barajului de promovare în Liga a 3-a, inclusiv FC Viitorul II Constanța, care va evolua în eșalonul al treilea alături de ACS Callatis 2012 Mangalia. De pe lista celor 74 de echipe înscrise lipsesc CSC Sânmartin, FCM Târgovişte şi ACS Ştiinţa Turceni, cluburi care în sezonul trecut au terminat pe poziţii care le permiteau participarea în ediţia actuală de campionat. În rândul cluburilor înscrise se află şi două grupări care s-au retras în timpul sezonului precedent al Ligii a 2-a, Unirea 04 Slobozia şi FC Olt Slatina.
Steaua a ajuns la un acord cu Astra pentru De Amorim şi Alibec
Conducerea FC Steaua București a ajuns, ieri, la un acord cu Astra Giurgiu pentru transferul jucătorilor Denis Alibec şi William de Amorim, suma tranzacţiei ridicându-se la aproximativ 1,4 milioane de euro, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul grupării giurgiuvene. Oficializarea tranzacţiei se va face însă după stabilirea modului în care se va efectua plata de către campioana României și dacă jucătorii vor fi de acord cu ceea ce le propune Steaua. Antrenorul FC Steaua, Massimo Pedrazini, a anunţat încă de marţi, în conferinţa de presă susținută înaintea partidei din Liga Campionilor, cu Trencin, că transferurile celor doi fotbalişti s-ar putea realiza în scurt timp. Mijlocaşul brazilian William de Amorim, în vârstă de 23 de ani, evoluează la Astra Giurgiu din 2011. Denis Alibec, în vârstă de 24 de ani, este atacant şi în cariera sa a mai jucat la FC Farul Constanţa, Internazionale Milano, Mechelen, FC Viitorul şi Bologna.
Sergio Markarian a demisionat din funcţia de selecţioner al Greciei
Tehnicianul Sergio Markarian şi-a anunţat demisia din funcţia de selecţioner al Greciei, adversara României din Grupa F de calificare la Campionatul European din 2016. Markarian a părăsit postul după cinci luni, el preluând funcţia în februarie, în locul italianului Claudio Ranieri. Markarian a condus naţionala în trei meciuri, fără a obţine vreo victorie, echipa Greciei fiind învinsă cu scorul de 2-1 de Insulele Feroe. În Grupa F de calificare la EURO 2016, condusă de România, Grecia ocupă ultimul loc, cu două puncte din şase meciuri.
River Plate s-a calificat în finala Copei Libertadores
Echipa River Plate s-a calificat în finala Copei Libertadores, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu formaţia Guarani, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Golul echipei River Plate a fost marcat de Lucas Alario, în min. 79, în timp ce pentru Guarani a înscris Fernando Fernandez, în min. 62. În tur, River s-a impus, scor 2-0. În finală, River Plate va întâlni învingătoarea din meciul dintre Internacional Porto Alegre şi Tigres UANL, în tur 2-1.
Cambiasso pleacă de la Leicester City
Mijlocaşul argentinian Esteban Cambiasso a anunţat că nu-şi va prelungi contractul cu gruparea Leicester City. Cambiasso nu a acceptat oferta făcută de oficialii de la Leicester şi a scris pe contul său de Facebook că a luat decizia rapid pentru a „da posibilitatea clubului de a găsi cât mai repede o alternativă”. În vârstă de 34 de ani, Cambiasso juca la Leicester din august 2014, când a venit de la Internazionale Milano.
Quaresma va semna cu Beşiktaş Istanbul
Internaţionalul portughez Ricardo Quaresma va semna un contract cu Beşiktaş Istanbul, a anunţat clubul turc, prezentând imagini cu jucătorul în timp ce efectua vizita medicală. Beşiktaş nu a oferit amănunte despre contractul pe care Quaresma îl va semna, jucătorul urmând să revină la echipa la care a mai evoluat în perioada 2010-2012. Quaresma a anunţat, marţi, că va pleca de la FC Porto, unde juca din ianuarie 2014. În vârstă de 31 de ani, Quaresma a mai jucat la FC Porto în perioada 2004-2008.