Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 21 Iulie 2015 / 00:00 1094 accesări

Adrian Aciobăniței - cel mai bun jucător la blocaj, la Balcaniadă

Reprezentativa de volei cadeți a României a obținut medaliile de bronz la Balcaniada desfășurată săptămâna trecută în localitatea Cetinje, din Muntenegru. Voleibaliștii antrenați de Daniel Săvoiu și Rareș Gavril s-au clasat pe locul 3, înregistrând următoarele rezultate: 3:0 (25:13, 25:21, 25:13) cu Muntenegru, 0:3 (27:29, 21:25, 19:25) cu Bulgaria, 1:3 (14:25, 25:15, 20:25, 19:25) cu Serbia, 3:2 (21:25, 29:31, 25:21, 27:25, 15:13) cu Turcia și 3:0 (25:15, 25:18, 25:23) cu Bosnia & Herțegovina. Titlul balcanic a fost cucerit de Serbia, urmată de Bulgaria. Pentru echipa noastră au evoluat și trei voleibaliști de la CVM Tomis Constanța: extrema Adrian Aciobăniței (căpitanul echipei naționale), desemnat cel mai bun jucător la blocaj, universalul Radu Dediulescu și libero-ul George Gavriz.

Fără medalii pentru constănțeni la CE de atletism la juniori I

Săptămâna trecută, la Eskilstuna (Suedia), au avut loc Campionatele Europene de atletism pentru juniori I, competiție la care au participat și patru sportivi constănțeni. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Radu Cristian (antrenor Robertino Tănase, CS Farul) și de Cristian Nedelcu (antrenori Cecilia Gevat și Alin Larion, CS Farul), care au făcut parte din ștafeta României de 4x400 de metri clasată pe locul 6. În schimb, Radu Cristian a încheiat doar pe locul 23 la 400 m, iar Cristian Nedelcu a terminat pe locul 15 la 110 mg. Un rezultat bun a fost înregistrat de Cristian Constantin (antrenor Carmen Botea, CS Farul / LPS „Nicolae Rotaru”), care a prins un loc în finala probei de triplusalt, clasându-se pe 12. La 400 mg, Andreea Timofei (antrenor Niculina Chiricuță, CS Farul / LPS „Nicolae Rotaru”) a terminat pe locul 21. Duminică seara, Florentina Marincu a cucerit medalia de aur în proba de lungime, după ce în urmă cu două zile obținuse medalia de bronz la triplusalt. Tot săptămâna trecută, la Cali (Columbia), s-au desfășurat Campionatele Mondiale de atletism pentru juniori II, la care Constanța a avut un singur reprezentant, Răzvan Grecu (antrenor Daniel Cojocaru, CS Farul / CSS 1 Constanța), în proba de triplusalt. Din păcate, sportivul constănțean a depășit pragul la toate cele trei încercări din calificări și a fost descalificat.

Adrian Ungur a ieșit din Top 200 ATP la simplu

Tenismanul Adrian Ungur a ieșit din Top 200 ATP, conform ierarhiei anunțate ieri de site-ul ATP, coborând nouă poziții, pe 208, cu 230 de puncte. Cel mai bine clasat român în ierarhia mondială rămâne Marius Copil, care se menţine pe locul 180, cu 265p. Tot în staționare este și Victor Hănescu, care și-a păstrat locul 212, cu 224p. Primele trei poziţii în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători: 1. Novak Djokovic (Serbia) 13.845p, 2. Roger Federer (Elveţia) 9.665p, 3. Andy Murray (Marea Britanie) 7.810p.

Ana Bogdan, pe tabloul principal la Bad Gastein

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 204 WTA, s-a calificat, ieri, pe tabloul principal la Bad Gastein (Austria), turneu dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de euro. Ana Bogdan a trecut în ultimul tur al calificărilor de Katerina Stewart (SUA), poziţia 169 în clasamentul mondial, scor 6-1, 7-6 (7/5), după două ore de joc. Pentru calificarea pe tabloul principal la Bad Gastein, Bogdan va primi 18 puncte WTA. Pe tabloul principal la Bad Gastein se află şi Andreea Mitu, care va juca în primul tur cu Barbara Haas (Austria).

Naţionala de rugby în 7 a României, pe locul 5 la turneul de recalificare pentru JO

Echipa naţională de rugby în 7 masculin a României a ocupat locul 5 la turneul de recalificare pentru Jocurile Olimpice găzduit de Lisabona, astfel că a ratat şansa de a continua lupta pentru participarea la competiţia de anul viitor, informează frr.ro. În prima fază a turneului de recalificare, România a evoluat în grupă cu Germania, Lituania şi Letonia, înregistrând o victorie şi două înfrângeri: 7-29 cu Lituania, 0-45 cu Germania şi 17-0 cu Letonia. În sferturile de finală, România a fost învinsă de Germania, cu scorul de 26-5. Echipa României a jucat apoi pentru clasarea pe locurile 5-8, înregistrând două victorii: 24-19 cu Belgia şi 22-0 cu Lituania.

Nadia Comăneci, alături de sportivii români la Jocurile Mondiale Special Olympics

Fosta gimnastă Nadia Comăneci va fi alături de sportivii români la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics, care vor avea loc la Los Angeles, fiind ambasador al acestei mişcări la nivel global şi membru în Comitetul Executiv al organizaţiei. Nadia Comăneci va defila alături de sportivii români la ceremonia de deschidere a competiţiei, în timp ce soţul său, Bart Conner, va fi lângă sportivii americani, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, directorul Special Olympics România, Cristian Ispas. Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, s-a declarat încântată de întâlnirea cu sportivii cu dizabilităţi, transmiţându-le că îi aşteaptă cu cât mai multe medalii. Delegaţia României este compusă din 29 de sportivi, 23 având dizabilităţi intelectuale şi 6 parteneri. Sportivii români vor concura la probele de înot, gimnastică artistică, bocce, tenis de masă, fotbal unificat şi atletism. La Jocurile Mondiale de vară Special Olympics, care se vor desfăşura în perioada 25 iulie - 2 august, vor participa peste 7.000 de sportivi din 177 de ţări. Preşedinţii de onoare ai Jocurilor Mondiale Special Olympics sunt preşedintele SUA, Barack Obama, şi soţia acestuia, Michelle.

Sferturile de finală ale Cupei Davis

Rezultate înregistrate, la sfârșitul săptămânii trecute, în confruntările din sferturile de finală ale Cupei Davis: Marea Britanie - Franţa 3-1 (după ce Franța a condus cu 1-0), Australia - Kazahstan 3-2 (după ce Kazahstan a condus cu 2-0), Argentina - Serbia 4-1 (Novak Djokovic, nr. 1 mondial, nu a evoluat pentru Serbia) și Belgia - Canada 5-0.

Johanna Larsson s-a impus la Bastad

Tenismena Johanna Larsson, cap de serie nr. 7 şi locul 72 WTA, a câştigat turneul de la Bastad (Suedia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari. Larsson a învins-o în finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/2), după o oră şi 41 de minute, pe Mona Barthel (Germania), a patra favorită a competiţiei şi poziţia 52 în ierarhia mondială. Pentru succesul de la Bastad, Larsson va primi 280 de puncte WTA şi un cec în valoare de 43.000 de dolari, în timp ce Barthel va încasa 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA. Suedeza în vârstă de 26 de ani se află la primul titlu din carieră.

Rajeev Ram a câştigat, pentru a doua oară, turneul de la Newport

Tenismanul american Rajeev Ram, locul 161 ATP, a câştigat, pentru a doua oară, turneul de la Newport, dotat cu premii în valoare totală de 549.230 de dolari, după ce s-a impus și în 2009, acestea fiind singurele titluri ATP din cariera sa. Ram l-a învins în finală pe croatul Ivo Karlovic, al doilea favorit și locul 24 ATP, scor 7-6 (7/5), 5-7, 7-6 (7/2). Grație acestui succes va primi 250 de puncte ATP și un cec în valoare de 84.250 de dolari, în timp ce finalistul va fi recompensat cu 150 de puncte TAP și 44.370 de dolari. În 2015, americanul a câştigat şi un turneu challenger, la Guadalajara, în luna aprilie.

Nadal va participa la turneul de la Hamburg

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 10 mondial, va participa la turneul ATP de 500 de puncte de la Hamburg, care va avea loc în perioada 27 iulie - 4 august, au anunţat organizatorii. Eliminat în turul secund la Wimbledon, Nadal va participa la turneul de la Hamburg pentru prima oară după 2008. Competiția este dotată cu premii totale de 1.285.955 de euro.

Fostul ciclist danez Frank Hoj a recunoscut că s-a dopat

Fostul ciclist danez Frank Hoj a recunoscut că s-a dopat cu eritropoietină (EPO) la începutul carierei profesioniste. „Trebuie să admit că am utilizat EPO în debutul carierei mele de ciclist profesionist. Cred că nu am luat suficient, deoarece rezultatele mele nu au fost semnificative. În 1998, după scandalul de dopaj de la echipa Festina, am încetat să mă mai dopez”, a declarat Hoj. Fostul ciclist, în vârstă de 42 de ani, a făcut parte din echipele Collstrop, US Postal, La Francaise des Jeux, Gerolsteiner, Cofidis şi Saxo Bank, în perioada 1995-2010. Hoj a fost campionul Danemarcei în 1998, iar la Jocurile Olimpice a terminat pe locul 6 în 2000 şi pe 8 în 2004.

Minut de reculegere în memoria lui Jules Bianchi, la Marele Premiu al Ungariei

Un minut de reculegere în memoria pilotului Jules Bianchi, care a încetat din viaţă săptămâna trecută, va fi ţinut duminică, înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Ungariei. Jules Bianchi a încetat din viaţă vineri seară, la vârsta de 25 de ani, şi va fi înmormântat azi la Nisa. În data 5 octombrie 2014, la Suzuka, pe o pistă umedă, Bianchi a pierdut controlul volanului, iar monopostul său Marussia a ieşit în decor şi a lovit o automacara ce îndepărta din zona pistei o altă maşină avariată. Francezul s-a lovit atunci grav la cap şi a petrecut ultimele luni de viaţă internat în spital, în stare critică.

Doi spanioli au decedat la o competiţie de motociclism, la Laguna Seca

Doi piloţi spanioli au decedat, duminică, în timpul unei curse contând pentru MotoAmerica Superbike/Supersotck 1000, la Laguna Seca, în California, informează „L'Equipe“. Bernat Martinez (35 de ani) şi Daniel Rivas Fernandez (27 de ani) au suferit un accident imediat după startul cursei, coliziune în care au fost implicaţi cinci motociclişti. Potrivit „L'Equipe“, Rivas a avut o problemă mecanică înaintea primului viraj, ceea ce i-a provocat căderea şi a dus la accidentul soldat cu decesele celor doi spanioli.



12