Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 06 Iulie 2015 / 00:00 800 accesări

Cristi Tănase va fi transferat la Tianjin Teda

Mijlocaşul stelist Cristian Tănase va fi transferat la gruparea chineză Tianjin Teda, în schimbul sumei de un milion de euro, a anunţat preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, Valeriu Argăseală. În vârstă de 28 de ani, Cristi Tănase evoluează la echipa FC Steaua București din 2009, după ce a mai jucat la formațiile Dacia Mioveni și FC Argeş Pitești. Cristi Tănase are 41 de selecţii la echipa naţională, pentru care a înscris şase goluri.

Neto a semnat un contract pe patru sezoane cu Juventus

Portarul brazilian Neto a semnat un contract cu Juventus Torino până în iunie 2019, a anunţat clubul italian pe site-ul oficial. Neto se afla la final de contract cu Fiorentina, formaţie la care este legitimat internaționalul român Ciprian Tătăruşanu. De asemenea, portarul Marco Storari, în vârstă de 38 de ani, aflat la final de contract cu Juventus Torino, a semnat pentru două sezoane cu echipa Cagliari, retrogradată în Serie B.

Supercupa Italiei se va disputa în China, la 8 august

Supercupa Italiei, între echipele Juventus Torino şi Lazio Roma, se va disputa în China, la data de 8 august, pe „Shanghai Stadium” din Beijing, a anunţat „Gazzetta dello Sport”. Pentru a opta oară Supercupa Italiei se va disputa în străinătate, după ediţiile din 1993 (Washington), 2002 (Tripoli), 2003 (New York), 2009, 2011 şi 2012 (Beijing) şi 2014 (Doha).

Joan Oriol, de la Rapid la Real Mallorca

Fundaşul stânga Joan Oriol, care în returul sezonului trecut a jucat la Rapid Bucureşti, a semnat un contract pe două sezoane cu Real Mallorca, a anunţat clubul spaniol. În vârstă de 28 de ani, Oriol a efectuat sâmbătă vizita medicală, iar apoi a semnat contractul, devenind al treilea jucător transferat de Real Mallorca în această vară, după portarul german Timon Wellenreuther şi fundaşul Eduard Campabadal. Oriol a mai jucat în Spania la Osasuna şi Villarreal. Real Mallorca evoluează în a doua ligă spaniolă.

Podolski a semnat cu Galatasaray...

Internaţionalul german Lukas Podolski a semnat un contract pe patru ani, dintre care ultimul este opţional, cu Galatasaray Istanbul. Podolski vine de la Arsenal Londra, club care va primi pentru jucător 2,5 milioane de euro. În cazul în care Galatasaray va obţine o clasare pe un loc de Liga Campionilor în 2016-2017, 2017-2018 sau 2018-2019, Arsenal va mai primi 500.000 de euro. Jucătorul va avea în primele trei sezoane un salariu de 3 milioane de euro şi va primi 20.000 de euro pentru fiecare meci, iar în ultimul sezon va încasa 2,3 milioane de euro şi 25.000 de euro pentru fiecare meci. Podolski a jucat în sezonul trecut la Internazionale Milano, sub formă de împrumut de la Arsenal.

...iar van Persie a bătut palma cu Fenerbahce!

Conform ediției de sâmbătă a cotidianului britanic „The Guardian“, Robin van Persie, atacantul lui Manchester United, s-ar fi înţeles cu gruparea turcă Fenerbahce Istanbul! Sursa citată susține că olandezul în vârstă de 31 de ani va semna un contract pe patru ani, dacă îşi va da acordul şi United, formație antrenată de Louis van Gaal. Englezii mai notează că van Persie s-ar fi sfătuit cu fostul său coleg din naţională Dirk Kuyt (care a jucat la Fener între 2012 şi 2015), iar soţia sa şi-ar fi petrecut ultima săptămână în Istanbul, pentru a vedea dacă se poate adapta în Turcia. La Fenerbahce ar mai putea ajunge și internaționalul portughez Nani, aflat sub contract tot cu Manchester United și care ieri trebuia să efectueze vizita medicală! Până acum, Fener i-a transferat deja pe fundașul central Simon Kjaer (Lille), pe atacantul Fernandao (Atlético PR) și pe fundașul Sener Ozbayrakli (Bursaspor), iar Abdoulaye Ba și Fabiano au venit sub formă de împrumut, de la FC Porto. Reamintim că în Superliga turcă vor mai juca din sezonul următor, la nou-promovata Antalyaspor, atacanții Samuel Eto’o (34 de ani) și Ronaldinho (35 de ani)!

Preşedintele şi antrenorul echipei Dinamo Zagreb au fost arestaţi

Preşedintele clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamici, şi antrenorul echipei croate, Zoran Mamici, au fost arestaţi sâmbătă, fiind suspectaţi de evaziune fiscală de mai multe milioane de euro şi de dare de mită. Cei doi au fost arestaţi la revenirea în Croaţia din Slovenia, unde Dinamo Zagreb a efectuat un stagiu de pregătire. Alături de fraţii Mamici, au mai fost arestaţi un oficial al federaţiei croate şi un funcţionar.

FC Barcelona l-a împrumutat pe Montoya la Inter

Fundaşul Martin Montoya a fost împrumutat pentru un sezon de FC Barcelona la Internazionale Milano, a anunţat clubul italian. Martin Montoya, în vârstă de 24 de ani, a jucat în doar şase meciuri pentru FC Barcelona în sezonul trecut, iar acum a fost împrumutat cu opţiune de cumpărare. Împrumutul va fi reconfirmat automat dacă jucătorul va evolua într-un anumit număr de meciuri.

Gargano lasă Napoli pentru mexicanii de la Tigres

Mijlocaşul uruguayan al echipei Napoli, Walter Gargano, va juca la formaţia mexicană Tigres UANL, el fiind achiziţionat pentru 1,5 milioane de euro. Gargano era legitimat la Napoli din 2007 şi avea contract până în iunie 2016. El a evoluat în 33 de meciuri pentru echipa italiană în sezonul trecut. În vârstă de 30 de ani, Gargano va fi coechipier la Tigres cu francezul Andre-Pierre Gignac, care a jucat la Olympique Marseille.

Selecţionerul Nigeriei a fost demis

Selecţionerul Nigeriei, Stephen Keshi, care avea contract până în 2017, a fost demis din funcţie, a anunţat sâmbătă federaţia nigeriană de fotbal, care a mai precizat că interimatul va fi asigurat de secundul lui Keshi, Salisu Yusuf, şi de directorul tehnic Shuaibu Amodu. În vârstă de 53 de ani, Keshi conducea naţionala Nigeriei din 2011, reuşind câştigarea Cupei Africii pe Naţiuni în 2013. Keshi a fost demis după ce presa locală a scris că şi-a depus candidatura pentru postul de selecţioner al Coastei de Fildeş.



12