Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 13 Iunie 2015 / 00:00 570 accesări

Juniorii de la Portul Constanța, învinși la Mănăstirea

Portul Constanța, cea mai bună echipă de juniori din Liga a IV-a la fotbal, reprezintă județul Constanța în Campionatul Național rezervat juniorilor A1. Formația antrenată de Gabriel Dinică întâlnește în primul tur campioana județului Călărași, Unirea Mănăstirea, în dublă manșă. Joi, în partida tur, jucată în deplasare, constănțenii au pierdut cu 0-2. Returul este programat sâmbătă, de la ora 17.30, la Constanța. Sunt 19 duble manșe la nivel național, iar învingătoarele vor obține calificarea în faza grupelor. Vor fi patru grupe a câte patru sau cinci echipe, iar câștigătoarele acestor turnee vor merge în semifinale.

Selecție la CS Portul

Clubul Sportiv Portul Constanţa organizează în zilele de marți și joi, de la ora 14.00, la stadionul “Portul” din Constanţa, selecţie la fotbal pentru copii născuţi în anii 2004, 2005 şi 2006. Mai multe amănunte pot fi aflate de la antrenorul Gabriel Dinică (telefon 0722.526.023).

Turneu de tenis cu piciorul, la Constanța

Începând cu 27 iunie, la Baza Sportivă „Atletic Club” din Constanţa, se va desfășura a doua ediție a turneului de tenis cu piciorul „Sport and Fun”. Taxa de înscriere este de 250 de lei, iar fiecare echipă participantă (lotul este format din patru jucători, dintre care unul este rezervă) va primi câte o minge cadou. Primele trei clasate vor fi recompensate cu echipament sportiv și cupe. Mai multe amănunte pot fi aflate de cei interesați să participe la numerele de telefon 0727.006.326 și 0722.887.981. Înscrierile se fac până la 25 iunie.

Cluburile din Liga 1 resping diminuarea contractului privind drepturile TV

Cluburile din Liga 1, întrunite, vineri, în Adunarea Generală (AG) a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), au respins propunerea companiei ISB de diminuare a contractului privind drepturile TV ale meciurilor din primul eşalon, au declarat, pentru Mediafax, surse din cadrul AG a LPF. Pentru respingerea diminuării contractului s-au pronunţat 13 grupări, una fiind împotrivă. Până luni, ISB trebuie să achite 17 milioane de euro ligii, reprezentând prima tranşă din valoarea drepturilor TV pentru sezonul 2015-2016, iar în caz contrar, contractul cu firma din Malta va fi reziliat. Dacă înţelegerea cu ISB va fi ruptă, companiile RCS-RDS şi Telekom sunt dispuse să le ofere cluburilor între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon pentru preluarea în comun a drepturilor TV ale meciurilor din Liga 1.

Bursaspor nu va putea juca în ediţia viitoare a Cupelor Europene

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul clubului Bursaspor şi a confirmat decizia UEFA, care a exclus echipa turcă din ediţia viitoare a Cupelor Europene, informează site-ul tuttomercatoweb.com. Clubul Bursaspor a fost exclus din Cupele Europene deoarece a încălcat normele fair-play-ului financiar. În decembrie 2014, gruparea turcă a fost sancţionată de UEFA cu neparticiparea în Cupele Europene în următoarele patru sezoane dacă nu va putea face dovada achitării datoriilor până la 31 ianuarie 2015. De asemenea, turcii au fost amendaţi cu 100.000 de euro, sumă care urma să se înjumătăţească dacă datoriile erau achitate. Bursaspor obţinuse dreptul de a participa în viitoare ediţie a UEFA Europa League, după ce a jucat finala Cupei Turciei, pierdută, scor 2-3, în faţa campioanei Galatasaray Istanbul.

Ibrahimovic nu pleacă de la PSG

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a declarat că va rămâne la Paris Saint-Germain şi în sezonul viitor, în ciuda zvonurilor din presa italiană conform cărora ar urma să semneze cu AC Milan. „Sunt jucător al echipei Paris Saint-Germain. Mai am încă un an de contract și nu mă gândesc să plec de la PSG”, a declarat Ibrahimovic, aflat în cantonamentul naţionalei Suediei pentru meciul cu Muntenegru din preliminariile EURO 2016. El a recunoscut că a discutat de mai multe ori cu administratorul delegat al AC Milan, Adriano Galliani, dar a subliniat că acest lucru nu are nicio legătură cu o eventuală plecare a sa la gruparea milaneză. Ibrahimovic a jucat la AC Milan în perioada 2010-2012.

Xavi a fost prezentat oficial la Al Sadd

Fostul căpitan al echipei FC Barcelona, Xavi Hernandez, a fost prezentat oficial la formaţia Al Sadd (Qatar). „Ştiu că mulţi jucători valoroşi au evoluat şi evoluează în Qatar, printre care şi prietenul meu Raul Gonzalez. Sper să învăţ repede cultura arabă şi să câştig trofee cu Al Sadd!“, a declarat Xavi, la prezentarea oficială de joi. Xavi Hernandez, în vârstă de 35 de ani, a evoluat toată cariera la FC Barcelona şi s-a despărţit de gruparea catalană după ce a câştigat Liga Campionilor, la Berlin, scor 3-1 cu Juventus Torino.

Bayer Leverkusen l-a achiziţionat pe Admir Mehmedi

Atacantul elveţian al echipei SC Freiburg, Admir Mehmedi, a fost achiziţionat de formaţia Bayer Leverkusen. „Mehmedi corespunde perfect criteriilor noastre. Este rapid, tehnic, este un bun finalizator şi este un jucător polivalent”, a declarat Rudi Voller, directorul sportiv al clubului Bayer Leverkusen. Admir Mehmedi, în vârstă de 24 de ani, a semnat un contract pe patru sezoane cu Bayer Leverkusen. Internaţionalul elveţian, care a marcat patru goluri în 28 de meciuri jucate în sezonul precedent pentru SC Freiburg, formaţie care a retrogradat în liga secundă, a mai evoluat în cariera sa la echipele FC Zurich şi Dinamo Kiev.

Vitor Pereira este noul antrenor al lui Fenerbahce

Portughezul Vitor Pereira a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Fenerbahce Istanbul, după ce şi-a reziliat contractul cu formaţia Olympiakos Pireu. Pereira, în vârstă de 46 de ani, îl va înlocui la Fenerbahce pe Ismail Kartal, demis după ce gruparea turcă a ratat câştigarea titlului, în dauna rivalei Galatasaray. Antrenorul portughez, care în acest sezon a câştigat campionatul şi Cupa Greciei cu Olympiakos Pireu, a semnat un contract pe două sezoane cu Fenerbahce Istanbul.

Internaţionalul sud-coreean Kang Soo-il a fost depistat pozitiv

Atacantul echipei Jeju United, Kang Soo-il, a fost depistat pozitiv cu un steroid anabolizant. Internaţionalul sud-coreean a cerut analiza eşantionului B, iar dacă aceasta va dovedi că s-a dopat, poate fi suspendat doi ani. În vârstă de 27 de ani, Kang Soo-il a marcat în acest sezon cinci goluri în 14 meciuri jucate în campionat pentru Jeju United. El a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Incheon United şi Pohang Steelers.

Beckham va juca în următorul film regizat de Guy Ritchie

Fostul fotbalist englez David Beckham, care a evoluat pentru naţionala de fotbal a Angliei şi pentru cluburile Manchester United, Real Madrid şi LA Galaxy, va juca în următorul film regizat de cineastul britanic Guy Ritchie, care se va intitula „Knights of the Roundtable: King Arthur”. Celebrul sportiv britanic, retras anul trecut din activitatea competiţională, va interpreta în această dramă de inspiraţie medievală, ce prezintă o nouă versiune a legendei Cavalerilor Mesei Rotunde, rolul liderului unui grup de şarlatani. Din distribuţia peliculei mai fac parte actorii Charlie Hunnam, Jude Law, Eric Bana şi Poppy Delevingne. Filmările de la acest lungmetraj au început în această săptămână.



12