Tiberiu Dolniceanu a câştigat Grand Prix-ul de sabie pentru seniori de la Moscova
Scrimerul Tiberiu Dolniceanu (Dinamo București) a câştigat sâmbătă, pentru al doilea an consecutiv, Grand Prix-ul de sabie pentru seniori de la Moscova. Printre adversarii din Rusia ai lui Dolniceanu s-au numărat campionul mondial Nicolas Limbach (Germania), de care a dispus cu 15-11 în optimile de finală, și campionul olimpic Aron Szilagyi (Ungaria), pe care l-a învins în semifinală, scor 15-14! În finală, Dolniceanu s-a impus cu 15-11 în faţa lui Matyas Szabo, fiul fostei campioane mondiale a floretei românești Reka Lazăr-Szabo și al lui Vilmoș Szabo, antrenorul echipei de sabie a Germaniei, campioană mondială în 2014. La Grand Prix-ul de la Moscova au mai participat doi români. Iulian Teodosiu a fost eliminat în preliminarii și a terminat pe locul 123, iar Alin Badea a încheiat concursul pe locul 16.
Două medalii de bronz pentru România la Europenele de canotaj
România a obținut două medalii de bronz la Campionatele Europene de canotaj pentru seniori, cu ocazia finalelor desfășurate duminică pe lacul Malta de la Poznan (Polonia). Performanțele au fost reușite în cursa de dublu rame feminin, de echipajul compus din Cristina Grigoraș și Laura Oprea, și la 8+1, unde au concurat Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu, Mihaela Petrilă, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Irina Dorneanu, Roxana Cogianu, Andreea Boghian și Daniela Druncea.
România a obţinut cinci medalii la Judo European Open de la Cluj
Țara noastră a obţinut cinci medalii la European Open la judo, competiţie desfăşurată în weekend la Cluj. După ce sâmbătă Monica Ungureanu (categoria 48 kg) şi Andreea Chiţu (52 kg) au cucerit medaliile de aur, iar Violeta Dumitru (48 kg) şi Larisa Florian (52 kg) pe cele de bronz, Daniel Natea a obținut duminică medalia de argint la categoria +100 kg. Natea a fost învins în finală de georgianul Onise Bughadze, care în primul tur trecuse de Vlăduţ Simionescu.
Final de sezon regulat în SuperLiga de rugby
CSM Știința Baia Mare a învins pe teren propriu, cu scorul de 36-20 (17-8), formația Steaua București, într-o partidă contând pentru etapa a 10-a a SuperLigii de rugby, ultima din sezonul regulat. Tot în această rundă, Dinamo București a învins-o pe CSM Olimpia București cu scorul de 22-15 (12-7), într-o partidă considerată ca jucată în deplasare. Meciul Timișoara Saracens RCM-UVT - Universitatea Cluj a fost amânat pentru data de 31 octombrie. În clasament, pe primul loc se află Timișoara, cu 33 de puncte din 9 jocuri, urmată de Steaua 26p (9j), Baia Mare 21p (7j), CSM Olimpia 20p (9j), Dinamo 17p (10j) și Cluj 7p (8j). Tot în octombrie vor avea loc și cele trei restanțe ale echipei băimărene.
Marius Vizer a demisionat din funcţia de preşedinte al SportAccord
Marius Vizer şi-a anunţat duminică demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei SportAccord, care reuneşte federaţiile olimpice şi non-olimpice, for pe care îl conducea din 2013. Vizer fusese reales pentru un nou mandat în aprilie, atunci când a afirmat că preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, blochează activitatea forului condus de român. De obicei, CIO organiza şedinţe ale Comitetului Executiv în timpul întrunirilor SportAccord, însă de această dată nu a mai făcut-o. De asemenea, CIO a interzis reprezentanţilor oraşelor candidate pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 să participe la întâlnirea SportAccord. Totodată, Vizer a criticat Agenda 2020 a CIO, care a fost aprobată în decembrie şi prin care se doreşte ca Jocurile Olimpice să devină mai atractive pentru spectatori, oraşele candidate şi sponsori. „Agenda 2020 cu greu aduce un beneficiu real sportului, federaţiilor internaţionale sau sportivilor”, a explicat Vizer. În scrisoarea de demisie, Vizer a afirmat că de acum încolo se va dedica judo-ului, el fiind preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo.
FC Barcelona a câştigat Liga Campionilor la handbal masculin
Formaţia spaniolă FC Barcelona a câştigat Liga Campionilor la handbal masculin, după ce a învins cu 28-23 (14-10) echipa ungară MKB-MVM Veszprem, duminică, în finala de la Koln. FC Barcelona, condusă de starul francez Nikola Karabatici, a reuşit să câştige Liga Campionilor pentru a opta oară în istorie. Locul 3 a revenit polonezilor de la Vive Tauron Kielce, care au învins echipa germană THW Kiel cu 28-26 (12-12).
Jorge Lorenzo a obţinut al treilea succes consecutiv la MotoGP
Pilotul spaniol al echipei Yamaha, Jorge Lorenzo, a câştigat Marele Premiu al Italiei la MotoGP, a şasea etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfășurat duminică pe circuitul de la Mugello (Toscana). El a fost urmat în clasamentul final de italienii Andrea Iannone (Ducati) și Valentino Rossi (Yamaha). Câștigătorul titlului suprem din 2010 și 2012 se impusese și în precedentele două etape ale sezonului, în Spania și Franța. Pentru Lorenzo, acesta a fost al 57-lea succes din carieră și al 36-lea la clasa regină. Campionul mondial în exercițiu, spaniolul Marc Marquez, a căzut în etapa de la Mugello cu șase tururi înainte de final și a fost nevoit să abandoneze. La Moto2, spaniolul Esteve Rabat (Kalex), campion mondial en titre, a obţinut al 12-lea succes din carieră și al doilea de la debutul acestui sezon, fiind urmat de francezul Johann Zarco și de elvețianul Dominique Aegerter. În cursa de la clasa Moto3 s-a impus portughezul Miguel Oliveira (KTM), aflat la primul GP câştigat în carieră. Pe locul 2 s-a clasat britanicul Danny Kent (Honda), iar poziţia a treia a fost ocupată de italianul Romano Fenati (KTM). Următoarea etapă a Motomondialului de viteză, Marele Premiu al Cataloniei, va avea loc pe 14 iunie, la Barcelona.
Kell Brook şi-a apărat centura IBF
Pugilistul britanic Kell Brook şi-a apărat din nou cu succes centura IBF la categoria semimijlocie, sâmbătă, la Londra, în faţa compatriotului său Frankie Gavin, la două luni după succesul obţinut în meciul cu Jo Jo Dan. Brook (28 de ani) s-a impus prin KO tehnic în runda a şasea, după ce pe 28 martie, la Sheffield, s-a impus în faţa românului în vârstă de 33 de ani prin KO în repriza a patra! Originar din Sheffield, Brook a câştigat titlul IBF în august 2014, după ce l-a învins la puncte pe americanul Shawn Porter.
Chicago Blackhawks și Tampa Bay Lightning vor juca pentru Cupa Stanley
Echipa Chicago Blackhawks s-a calificat în finala Cupei Stanley după ce a trecut de formaţia Anaheim Ducks, cu scorul general de 4-3, în ultimul act al Conferinţei de Vest a NHL, care s-a disputat după sistemul „cel mai bun din şapte meciuri”. Sâmbătă, Chicago s-a impus în deplasare cu scorul de 5-3, în meciul decisiv. În finala care va stabili noua deținătoare a Cupei Stanley, Chicago Blackhawks va întâlni câştigătoarea Conferinţei de Est, Tampa Bay Lightning, care a eliminat formaţia New York Rangers tot după meci decisiv, în urma unei victorii cu scorul de 2-0 în partida a șaptea.
A murit Vladimir Arnautovici, antrenorul echipei de baschet CSU Ploieşti
Vladimir Arnautovici, antrenorul campioanei CSU Ploieşti, a încetat din viaţă sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 6.00, într-o clinică din Belgrad, a anunţat site-ul clubului ploieştean. „Diagnosticat cu cancer la ficat în luna februarie a acestui an, Arnautovici a pierdut astăzi lupta cu viaţa, la capătul unei îndelungate suferinţe. Familia CSU Asesoft deplânge trecerea în nefiinţă a părintelui Vladimir Arnautovici şi este alături de familia îndoliată, în aceste momente teribile! Odihneşte-te în pace, Dado! Promitem că nu vă vom dezamăgi, îngerilor Toni, Nikola, Andrei şi Dado!”, a scris site-ul menţionat, referindu-se la alți baschetbaliști de la Asesoft care au decedat foarte tineri: Antonio Alexe (a murit pe 21 ianuarie 2005, la 35 de ani, într-un accident rutier), sârbul Nikola Ilici (a murit de cancer pe 7 decembrie 2012, la 27 de ani) și Andrei Lefter (a murit pe 28 septembrie 2013, la 23 de ani, după un stupid accident - a căzut de la înălțime). Din postura de jucător şi antrenor al prahovenilor, sârbul Vladimir Arnautovici a cucerit 8 titluri de campion, 3 Cupe ale României şi o Supercupă, conducând echipa ploieşteană către cel mai bun sezon european din istorie, prin atingerea fazei Last 32 din EuroCup. Decesul celui mai de succes tehnician din Liga Națională a survenit la finalul unei săptămâni în care echipa sa de suflet, CSU Asesoft Ploiești, a câștigat cel de-al 11-lea titlu din istorie, succes dedicat creatorului acestei formații.