Gala profesionistă IBK-1, sâmbătă seară, la Cernavodă
Iubitorii sporturilor de contact vor putea viziona sâmbătă seară, de la ora 20.30, la Cernavodă, o interesantă gală de arte marţiale, prima competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de Kyokushin Budokai Kan, federaţie înfiinţată la începutul acestui an şi care este deja membră a International Kyokushin Budokai Kan. Invitaţii speciali ai evenimentului organizat de IBK România, Columna Kickboxing şi Atomic Power Gym Cernavodă sunt Sebastian Ciobanu - „Fiul lui Dracula”, Bogdan Năstase și Ion Pascu, cel mai bun luptător de MMA din România. Programul galei - card secundar, categoria 60 kg: Marius Sandu - Liviu Iancu; cat. -67 kg: Cezar Andreieș - Bogdan Brânzei; cat. 70 kg: Alexandru Apostol - Valentin Pascali; card principal, cat. 65 kg: Petrică Purcaru - Victor Pârău; cat. 70 kg: Ion Vodă - Eduard Chelariu; event: Teodora Iordache - Diana Irena Belbiță („Prințesa Războinică“); cat. -75 kg: Alin Andrei - Mădălin Chiper; cat. -80 kg (gold event): George Cadiu - Ionuț Hrișcă; cat. -85 kg: Cornel Alexandru - Andrei Florin Costea; cat. 90 kg: Valentin Mogoș - Vlăduț Hurduc; cat. 100 kg: Ionuț Martac - Valentin Arghir. De asemenea, sâmbătă dimineață, de la ora 9.00, tot la Cernavodă, se vor desfășura întrecerile din cadrul Cupei „Atomic”, competiţie rezervată amatorilor.
,,Trofeul Mării Negre” la Kureș, duminică, la Medgidia
Duminică, 10 mai, pe stadionul „Ifimie Ilisei” din Medgidia, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia, va organiza a V-a ediție a „Trofeului Mării Negre” la Kureș. Tradiționalele lupte tătărești se vor desfășura începând cu ora 14.00. Luptătorii care vor să participe se pot înscrie la una dintre cele trei categorii, în funcție de vârstă: 15-18 ani, 18-21 ani și categoria Open.
CS Farul și CS Top Spin 08 luptă pentru titlurile naționale la tenis de masă
La finalul acestei săptămâni va avea loc prima manșă din cadrul semifinalelor Superligii Naționale pe echipe la tenis de masă, atât la feminin, cât și la masculin. Neînvinsă în sezonul regulat, campioana en titre la masculin, CS Top Spin 08 Constanța, în componența Andrei Filimon, Cristian Pletea și Rareș Sipoș, joacă în deplasare, în fieful celor de la Politehnica Cluj-Napoca. În cealaltă semifinală se întâlnesc CS Pristavu Câmpulung şi CS Mioveni. După ce a încheiat sezonul regulat pe locul 3 la feminin, CS Farul Constanța, în formula Bianca Crișan, Alina Zaharia, Olga Bliznet și Ursuly Timeea, va juca pe teren propriu, în sala de la LPS „Nicolae Rotaru”, cu Romgaz Mediaș, în timp ce în cealaltă semifinală se vor întâlni echipele CS Voinţa Galaţi şi CSM Arad.
Medalii pentru România la Grand Prix-ul de judo de la Baku
Sportiva Corina Căprioriu a câştigat, vineri, medalia de aur, la categoria 57 de kilograme, la Grand Prix-ul de la Baku, competiţie dotată cu premii totale de 154.000 de dolari, aceasta fiind a treia medalie pentru România, după aurul cucerit de Monica Ungureanu, la categoria 48 de kilograme, şi argintul obţinut de Andreea Chiţu, la categoria 52 de kilograme. Căprioriu a obţinut medalia de aur prin ippon, după nici trei minute de luptă cu sportiva Nekoda Davis (Marea Britanie). Pentru medalia de aur, Căprioriu va primi 5.000 de dolari şi 500 puncte în clasamentul internaţional. La aceeaşi categorie, Loredana Ohâi nu a mai luat startul în finala pentru medalia de bronz, cu Miryam Roper, din cauza unei accidentări. La Grand Prix-ul de la Baku participă 356 judoka, fete şi băieţi, din 48 de ţări. Următoarele patru etape Grand Prix din IJF World Tour vor avea loc la Tyumen (Rusia), Paris (Franţa), Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) şi Tokyo (Japonia).
Doi cicliști români în Turul Italiei
Sâmbătă, de la ora 15.45, în transmisiune directă la Eurosport, este programată prima etapă a Turului ciclist al Italiei, „Il Giro”, între localitățile San Lorenzo al Mare și San Remo, un contratimp pe echipe pe distanța a 17,6 km. La ediția din acest an, România va fi reprezentată de doi cicliști, Eduard Grosu (22 de ani, va concura pentru echipa Nippo-Vini Fantini) şi Serghei Tvetcov (26 de ani, va concura pentru echipa Andorni Giocattoli-Sidermec) urmând să se alinieze la startul „Il Giro”. Principalul favorit la câștigarea „Il Giro“ este Alberto Contador, spaniolul în vârstă de 32 de ani fiind învingător în 2008. Câștigătorul de anul trecut, columbianul Nairo Quintana, nu va participa la ediția din acest an.