România trebuie să închidă până în 2018 toate capacitățile energetice neprofitabile, iar autorităţilor române le va fi dificil să convingă UE că nu încearcă să eludeze regulile, întrucât au o credibilitate redusă, potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu. El a menționat pierderile de un miliard de euro înregistrate anul trecut de Complexul Energetic Hunedoara, care pot fi considerate ajutor de stat - „Credibilitatea noastră este destul de redusă, trecutul nu ne avantajează deloc. Trebuie să convingem că soluțiile noastre au o logică economică și că nu sunt un mod de a eluda regulile lor. Nu va fi ușor să-i convingem că avem nevoie de o capacitate care produce electricitate la 300 și ceva de lei, când prețul energiei este de 100 lei“.