Țigara electronică este interzisă la New York, în locurile publice, restaurante, baruri, parcuri și pe plaje, la fel ca țigările obișnuite. Măsura, adoptată de Consiliul municipal pe 19 decembrie, a fost semnată de fostul primar al orașului Michael Bloomberg și a intrat în vigoare ieri. Legislația împotriva fumatului este deosebit de severă la New York. Vârsta legală pentru a putea cumpăra țigări, obișnuite și electronice, va crește la 21 de ani pe 18 mai, măsura fiind fără precedent pentru un mare oraș american. La New York este interzis fumatul în baruri, restaurante, birouri, parcuri publice și pe plaje, precum și în multe imobile rezidențiale. Tot ieri a intrat în vigoare măsura de interzicere a țigărilor electronice în locurile publice și la Chicago. La începutul lunii martie, și primăria din Los Angeles a votat pentru interzicerea acesteia în locurile publice și în spațiile de lucru. Tânăra industrie a țigărilor electronice este înfloritoare în Statele Unite, unde reprezintă o piață de aproape 2 miliarde de dolari (față de 80 miliarde țigările tradiționale). Potrivit mai multor studii, vânzările au crescut de nouă ori din 2010 până în 2012.