Țigări de contrabandă de aproape un miliard de lei vechi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Captură a Gărzii de Coastă

Țigări de contrabandă de aproape un miliard de lei vechi!

Eveniment 01 Iulie 2014 / 00:00 680 accesări

O nouă captură de țigări de contrabandă a fost făcută de polițiștii de frontieră constănțeni, la finele săptămânii trecute. Ajutați de ofițerii Departamentului de Informații și Protecție Internă, oamenii legii au interceptat un transport de 9.900 de pachete marca "Marble", în municipiul Constanța. Aceștia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism marca Citroen Berlingo, la volanul căruia se afla un bărbat de 47 de ani, din Constanța. Țigările găsite de anchetatori în mașina acestuia sunt de proveniență duty-free. Vândute pe piața neagră, valoarea lor s-ar fi ridicat la suma totală de 99.000 de lei. Pachetele au fost confiscate, dar măsurile luate de polițiștii de frontieră nu s-au oprit aici. Aceștia au indisponibilizat autoturismul, evaluat la suma de 5.000 de euro, la sediul Gărzii de Coastă, pentru continuarea cercetărilor. Șoferul s-a ales cu dosar penal și este anchetat în stare de libertate. Acțiunea nu este una singulară, în ultima perioadă polițiștii de frontieră reușind să dea două lovituri grele contrabandiștilor de țigări...

CAPTURI-MAMUT La jumătatea lunii iunie, aceștia au descoperit, în Portul Constanța Sud - Agigea, aproape un milion de pachete de țigări contrafăcute! Captura de atunci a fost realizată în două etape. Într-un prim container au fost găsite 191.650 de pachete cu țigări „Marble“, în valoare de 500.000 de euro, dar și aproape 300.000 de pachete marca „Ashima“, valoarea totală a mărfurilor ridicându-se la suma de 700.000 de euro. Acțiunea a continuat după câteva zile, când anchetatorii au mai dat peste 505.550 de pachete de ţigări „Ashima“ şi „Marble“. Valoarea lor a fost estimată la peste 1.100.000 de euro!

PIAȚA NEAGRĂ, ÎN CREȘTERE Statisticile date publicității de compania de cercetare "Novel" arătau că piaţa neagră a ţigaretelor din România a crescut uşor în luna martie, comparativ cu ianuarie, la 15,8%, pe fondul scumpirii produselor legale. Trendul anual este, de asemenea, ascendent. Astfel, conform aceleiași surse, după doi ani în care nivelul contrabandei s-a menţinut la circa 13%, în ianuarie anul acesta, piaţa neagră a ţigaretelor a urcat la 15,7%. “Faptul că, în martie, contrabanda a continuat să crească, după majorarea bruscă din ianuarie, nu poate decât să ne îngrijoreze, mai ales dacă ţinem cont că diferenţa dintre preţurile de pe piaţa legală şi cele de pe piaţa neagră este de circa 5 lei. Suntem, însă, încrezători că eforturile autorităţilor, sprijinite şi de producătorii de tutun, vor reuşi să reducă piaţa neagră”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

Taguri articol


12