Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a cărui ţară beneficiază de o asistenţă străină de miliarde de dolari, a apreciat, vineri, într-un interviu, că nu are nevoie de favorurile occidentalilor, cu trei săptămâni înainte de Conferinţa de la Londra privind viitorul Afganistanului. ”Nu avem nevoie de favorurile comunităţii internaţionale. Occidentalii sunt în Afganistan pentru a combate terorismul şi noi lucrăm cu ei pentru securitatea şi stabilitatea ţării. Ei trebuie să respecte Afganistanul şi Guvernul său şi trebuie să înţeleagă să suntem un popor, suntem o ţară, avem istoria noastră, mândria noastră, demnitatea noastră. Sărăcia noastră nu trebuie să fie un motiv pentru a ne ridiculiza sau a ne insulta. Vreau ca ţările NATO să înţeleagă că războiul împotriva terorismului nu reprezintă dorinţa oricărei persoane care poartă turban, barbă şi costumul tradiţional. Noi vom cere forţelor internaţionale să-şi înceteze percheziţiile nocturne în casele afgane”, a afirmat Hamid Karzei, ca răspuns la o întrebare vizând aşteptările sale de la Conferinţa de la Londra, prevăzută pentru 28 ianuarie.
Preşedintele afgan acuză periodic NATO că ucide fără discernământ civili afgani, în timpul operaţiunilor de capturare a talibanilor. La sfârşitul lunii decembrie, zece civili, printre care opt elevi, au fost ucişi în provincia Kunar, provocând puternica nemulţumire a lui Karzai. Forţele internaţionale au afirmat că au reacţionat în legitimă apărare împotriva unor ”persoane care aveau vârsta necesară pentru a lupta” şi care trăgeau asupra lor. Preşedintele afgan a avertizat, de asemenea, SUA în legătură cu sosirea a peste 30.000 de militari suplimentari în lunile viitoare. ”Dacă aceste forţe vin pentru a furniza o protecţie poporului afgan şi pentru a-i îmbunătăţi viaţa, sunt binevenite. Dar dacă ele vin doar pentru a urmări talibanii în detrimentul civililor afgani, atunci desigur că acest lucru nu va avea consecinţe pozitive pentru noi”, a subliniat Karzai. Recunoscând că talibanii câştigă teren în ţară, preşedintele afgan a apreciat că este vorba despre ”o combinaţie de greşeli” ale Guvernului său şi ale forţelor internaţionale.
Reales la 2 noiembrie, după un scrutin marcat de fraude masive, preşedintele Hamid Karzai nu a reuşit deocamdată să obţină aprobarea a şapte dintre cei 24 de miniştri pe care i-a prezentat deputaţilor. La 28 ianuarie, reprezentanţii NATO, SUA şi Guvernul afgan se vor reuni la Londra pentru a discuta despre viitorul Afganistanului.