”Arhipelag al torturii” în Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Denunţ HRW

”Arhipelag al torturii” în Siria

Externe 04 Iulie 2012 / 00:00 403 accesări

Zeci de mii de persoane sunt deţinute în Siria, într-un ansamblu de instalaţii carcerale în care sunt bătute, supuse la şocuri electrice şi alte rele tratamente, a denunţat, ieri, Human Rights Watch (HRW), care apreciază că este vorba despre un adevărat ”arhipelag al torturii”. Această organizaţie nonguvernamentală cu sediul la New York a anunţat că a cules peste 200 de interviuri atât de la foşti deţinuţi, cât şi de la militari şi membri ai securităţii de stat care au dezertat, de la care a aflat că există 27 de astfel de centre de detenţie, gestionate de patru dintre principalele agenţii siriene de informaţii, cunoscute sub numele de mukhabarat. Aceste centre există pe lângă cele din cadrul unor baze militare, stadioane, şcoli şi spitale utilizate în acelaşi scop. Practic, toate aceste persoane intervievate de HRW au declarat că au fost supuse la tortură. Ele au declarat că deţinuţii au fost bătuţi, cu obiecte ca bastoane şi tije de fier, încă de la începutul mişcării de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, în urmă cu 15 luni. Deţinuţii sunt ţinuţi în poziţii de stres dureroase, perioade lungi de timp, deseori cu ajutorul unor echipamente special concepute în acest sens. ONG-ul denunţă recurgerea la electricitate, arsuri provocate cu acid de la baterii de automobil, agresiuni şi umiliri sexuale, smulgerea unghiilor şi simulacre ale unor execuţii. Foşti deţinuţi care s-au întâlnit cu reprezentanţi HRW au evocat, în plus, centre de detenţie suprapopulate, o alimentaţie proastă şi refuzul sistematic al acordării de ajutor medical. Mai mulţi dintre aceşti foşti deţinuţi au declarat că au văzut persoane murind torturate.

MISIUNEA ONU, REDUSĂ SAU OPRITĂ Consiliul de Securitate ONU va trebui să reducă sau să oprească misiunea observatorilor în Siria, dacă puterea şi opoziţia nu vor lansa rapid un proces de tranziţie politică, a apreciat, luni, ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud. Cei 300 de observatori militari neînarmaţi şi-au suspendat patrulele, din cauza luptelor iar mandatul acestei misiuni de supervizare a ONU (Misnus) expiră la 20 iulie. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a prezentat, ieri, recomandările sale cu privire la soarta Misnus, celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Conform diplomaţilor, misiunea ar putea deveni un simplu birou diplomatic cu efectiv redus. Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, Turcia şi statele care reprezintă Liga Arabă au ajuns la un acord, sâmbătă, la Geneva, asupra principiilor unei tranziţii politice propuse de mediatorul internaţional Kofi Annan, printre care formarea unui guvern de tranziţie care să includă membri ai puterii actuale şi ai opoziţiei.

ACUZAŢII RUSEŞTI Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat, ieri, anumite ţări occidentale că încearcă să denatureze acordul încheiat sâmbătă, la Geneva, asupra principiilor unei tranziţii politice în Siria. ”Din nefericire, anumiţi reprezentanţi ai opoziţiei siriene au început să spună că acordul de la Geneva este inacceptabil pentru ei, iar, în paralel, anumiţi participanţi occidentali la întâlnirea de la Geneva au început să denatureze compromisul la care am ajuns. Nu serveşte la nimic ca aceste compromisuri să fie interpretate”, a adăugat Lavrov, fără să precizeze numele ţărilor la care se referă.

Rusia deţine date poziţionale precise care arată că avionul turc doborât de Siria, la 22 iunie, a încălcat spaţiul aerian sirian, a declarat o sursă militară rusă. Informaţia nu a fost confirmată oficial de Moscova, însă ministrul rus al Afacerilor Externe a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că Rusia dispune de informaţii cu privire la poziţia avionului turc şi că este dispusă să împărtăşească aceste date. ”Wall Street Journal”, citând surse din serviciile de informaţii americane, a indicat sâmbătă că un F-4 Phantom turc a fost foarte probabil lovit de bateriile antiaeriene de pe coasta siriană, în timp ce se afla în spaţiul aerian sirian. Distrugerea avionului, ai cărui piloţi nu au fost găsiţi, a determinat creşterea tensiunii între Turcia şi Siria, aflată deja la cote ridicate, din cauza conflictului intern în curs din Siria şi a susţinerii acordate de Ankara insurecţiei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad. La sfârşitul săptămânii, Turcia a trimis avioane de vânătoare, după ce elicoptere siriene au zburat aproape de frontiera dintre cele două state.



12