”În Siria are loc o distrugere sistematică a Ortodoxiei, bisericile ortodoxe au suferit pagube incalculabile şi sute de creştini ortodocşi au fost ucişi”, semnalează episcopul Luca de Seydnaya din Patriarhia Antiohiei, într-un interviu citat de Agionoros.ru. ”Ucid oameni. Viaţa omenească nu are pentru ei nicio valoare”, declară episcopul în interviul menţionat, în care atrage atenţia asupra persecuţiilor la care sunt supuşi creştinii ortodocşi, de la începutul conflictului sirian. ”În oraşul Homs din centrul Siriei, forţele antiguvernamentale au organizat un adevărat masacru al creştinilor, au fost ucişi sute de oameni şi au fost înregistrate zeci de cazuri de violuri. Până în prezent, peste 140.000 de creştini au fost alungaţi din casele lor şi, în paralel, are loc o distrugere sistematică a bisericilor ortodoxe”, mai semnalează ierarhul Patriarhiei Antiohiei. ”Distrugerile suferite de bisericile noastre sunt imense. Le dau foc, le sparg zidurile, le jefuiesc. Dacă nu le pasă de vieţile omeneşti, le va păsa de sfintele noastre lăcaşuri? Enoriaşii noştri sunt bătuţi, atacaţi. Şi toate acestea se întâmplă legal, pentru că există o revoltă şi nimeni nu reacţionează”, descrie episcopul situaţia tragică din Siria. ”Strămoşii noştri au venit pe aceste pământuri cu mult înainte de a ajunge aici Islamul. Mulţi sfinţi care L-au mărturisit pe Hristos au primit pe acest pământ moarte mucenicească”, subliniază episcopul de Seydnaya care, în pofida acestor orori, îi numeşte pe musulmani ”fraţi”.
Seydnaya, astăzi un oraş situat într-o regiune rurală nu departe de Damasc, a fost sediul Patriarhiei Antiohiei vechi şi este considerat de mulţi al doilea loc după Ierusalim, ca importanţă religioasă. Însuşi numele localităţii Seyda Naya înseamnă ”Doamna Noastră” în siriană. O mănăstire străveche, construită în anul 547, poartă de asemenea numele de ”Doamna Noastră” şi adăposteşte o icoană a Fecioarei Maria, care se crede că a fost pictată de Sfântul Apostol Luca.
Ieri, insurgenţii sirieni au ocupat o suburbie a oraşului Alep, ajungând foarte aproape de cel mai mare depozit de arme chimice al regimului Bashar al-Assad. Insurgenţii au luptat luni întregi cu serviciile de securitate în zona As-Safir. Armata siriană pare să se fi retras din această zonă şi se limitează la raiduri aeriene împotriva forţelor insurgente. Potrivit unor surse citate de Al Arabiya, la lupte participă şi membri ai unor grupări afiliate reţelei teroriste al-Qaida. Siria se confruntă de doi ani cu revolte reprimate violent şi confruntări armate între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului este, conform estimărilor ONU, de peste 70.000 de morţi.