”Câinele meu este mai mare decât al tău”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Câinele meu este mai mare decât al tău”

Externe 05 Noiembrie 2010 / 00:00 408 accesări

Vladimir Putin i-a spus la un moment dat lui George W. Bush că, în mod sigur, câinele său este mai mare decât cel al fostului lider american, relatează presa internaţională. Bush povesteşte acest episod în memoriile sale, ”Decision Points”. El spune că, în cursul unei vizite a lui Putin la Camp David, i l-a arătat pe Barney, terrierul său. Când Bush s-a dus în Rusia, Putin l-a plimbat pe proprietate. ”Un labrador mare şi negru a a venit spre noi, în fugă. Cu o privire şmecheră, Vladimir mi-a spus: Mai mare, mai puternic, mai rapid decât Barney”, scrie Bush. Când Bush i-a povestit istoria premierului canadian, Stephen Harper, acesta i-a replicat: ”Ai avut noroc că ţi-a arătat doar câinele”. Fostul preşedinte povesteşte că cel mai prost moment în relaţia sa cu Putin a fost în august 2008, când Rusia a invadat Georgia. Bush i s-a plâns direct lui Putin şi i-a spus că liderul georgian Mihail Saakaşvili este ”temperamental”. ”Şi eu sunt temperamental”, i-a replicat Putin. ”Nu, Vladimir, tu eşti de gheaţă”, i-a răspuns Bush.

Taguri articol


12