Seminarul ”Calitatea serviciilor în turism”, care a avut loc vineri, 13 februarie 2009, în sala de conferinţe Balada Nej a Liceului de Gastronomie, Hoteluri şi Restaurante ”Ing. N. Nejloveanu” a avut ca invitaţi elevi ai claselor de liceu, profil servicii, ai claselor şcolilor de arte şi meserii care se pregătesc pentru calificarea de bucătar şi ospătar, agenţi economici de profil (maestrul în arta culinară Niculae Nejloveanu, reprezentanţi ai Hotelului Iaki şi Select din Mamaia, ai Club Internaţional), profesori şi inspectorul de specialitate pentru disciplinele tehnologice, Gabriela Neagu, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Prezent la întîlnire, autor al numeroaselor cărţi şi publicaţii de specialitate, maestrul în arta culinară Stere Stavrositu a supus atenţiei participanţilor un film didactic pe teme dedicate gastronomiei şi serviciilor în restaurant. Turismul gastronomic a fost de asemenea larg dezbătut de către invitaţi, fiind iniţial problematizat încă din anii anteriori de către ing. Niculae Nejloveanu.