Mii de oameni au protestat zgomotos și vehement, ieri, la Karachi, în Pakistan, împotriva săptămânalului satiric ”Charlie Hebdo”, care a publicat caricaturi ale profetului Mahomed. A fost cea mai mare demonstrație organizată în Pakistan, în ultimii ani. Oamenii par să fi găsit un numitor comun al urii, într-o societate extrem de divizată și decimată de violențe sectariene. De săptămâna trecută, protestele se țin lanț în Pakistan, fiind înregistrate și trei victime, vinerea trecută.

            Atentatul asupra redacției ”Charlie Hebdo” începe abia acum să își arate consecințele nefaste: ascensiunea extremismului, dar şi ipocrizia în susţinerea unei publicaţii controversate. Prăpastia dintre două lumi, creştină şi musulmană, este mai profundă ca niciodată. Extremiștii celor două civilizații se întrec în a se provoca fie prin violențe, fie prin măsuri coercitive ce riscă să limiteze dramatic libertatea de mișcare și de exprimare. 

            Actuala criză îşi are originea în prăbuşirea hegemoniei europene în Africa de Nord, după Al Doilea Război Mondial, şi nevoia Europei de forţă de muncă ieftină, a explicat George Friedman, preşedintele Stratfor. Felul în care au luat sfârşit relaţiile imperiale a făcut ca europenii să fie obligaţi să permită migraţia musulmanilor pe continent, iar graniţele permisive ale UE au făcut ca aceştia să se poată stabili după plac. În ceea ce priveşte musulmanii, aceştia nu au venit pentru o transformare culturală. Au venit să muncească şi să facă bani, cele mai simple motive. Apetitul europenilor pentru forţă de muncă ieftină şi apetitul de muncă al musulmanilor s-au combinat pentru a genera o mişcare masivă a populaţiilor. Problema este complicată de faptul că Europa nu mai este doar creştină. Creştinismul şi-a pierdut dominaţia asupra culturii europene, în secolele trecute, Europa adoptând doctrina secularismului. Pe continent au fost invitaţi şi primiţi oameni care nu numai că nu împărtăşesc această doctrină a secularismului, dar o şi resping. Ceea ce creştinii văd ca un progres ce elimină conflictul sectar, pentru musulmani, dar şi pentru unii creştini este pur şi simplu decadenţă, slăbirea credinţei şi lipsă de convingere.