Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a apreciat drept ”salvator” impactul crizei economice mondiale asupra persoanelor, calificînd criza drept ”o binecuvîntare a lui Dumnezeu”. ”Criza nu este, în opinia mea, doar un blestem, este de asemenea o binecuvîntare, pentru că ea îi determină pe oameni să reflecteze şi să-şi conteste valorile. Această criză ar putea într-un fel permite ruşilor să-şi găsească o atitudine corectă în privinţa muncii”, a apreciat el, în timpul unei conferinţe de presă la Kaliningrad. Potrivit patriarhului Kiril, ”şomajul are ceva salvator, pentru că mobilizează leneşii şi alcoolicii”. ”Fiecare trebuie să se întrebe dacă salariul său corespunde contribuţiei sale reale”, a menţionat el, îndemnînd ruşii să nu cadă pradă isteriei şi să nu caute responsabilii în rîndul autorităţilor.
Liderul Bisericii Ortodoxe ruse şi-a exprimat speranţa că ”această criză va sparge, în sfîrşit, peretele fin şi artificial al acestei bule de săpun care este economia virtuală şi ar permite ca economia rusă să iasă din dimensiunea virtuală”. În timpul unei recepţii organizate ulterior, patriarhul Kiril a comparat criza cu ”potopul biblic ce a măturat toate nedreptăţile economice şi luxul excesiv”.