”Cuba nu cere pomană de la SUA, ci ridicarea blocadei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Cuba nu cere pomană de la SUA, ci ridicarea blocadei”

Externe 15 Aprilie 2009 / 00:00 442 accesări

Fostul lider cubanez Fidel Castro i-a cerut, luni, preşedintelui american să pună capăt blocadei împotriva insulei şi a refuzat orice ”pomană”, ca reacţie la ridicarea de către SUA a restricţiilor de călătorie şi transferuri de bani pentru americano-cubanezii către ţările lor.

”Despre blocadă, care este cea mai crudă dintre măsuri, nu s-a spus niciun cuvînt”, a afirmat Castro, comentînd decizia anunţată de Washington, într-un articol publicat pe site-ul oficial Cubadebate. ”Cuba nu îl acuză pe Obama de atrocităţile comise de alte administraţii ale SUA şi nu se îndoieşte de sinceritatea sa şi de dorinţa sa de a schimba politica şi imaginea SUA. Ea înţelege că el a condus o bătălie foarte dificilă pentru a fi ales, în pofida prejudecăţilor de mai multe secole”, a declarat Fidel Castro, explicînd că din cauza aceasta, fratele său, preşedintele Raul Castro, şi-a exprimat dorinţa de a dialoga pe baza respectării stricte a suveranităţii. Liderul cubanez subliniază mişcarea în interiorul şi exteriorul SUA în favoarea eliminării embargo-ului impus în 1962 şi afirmă că ”sînt create condiţiile pentru ca Barack Obama să-şi utilizeze ştiinţa pentru a conduce o politică mai constructivă, care să pună capăt celei care a eşuat de aproape o jumătate de secol”. În articolul său, intitulat ”Despre blocadă nu s-a suflat un cuvînt”, Castro îşi aminteşte cuvintele consilierului administraţiei americane pentru America Latină, Dan Restrepo, care a afirmat, anunţînd decizia, că aceste măsuri constituiau ”paşi pentru a întinde mîna poporului cubanez şi în favoarea libertăţii Cubei”. ”Cuba a rezistat şi va rezista mai departe. Ea nu va întinde niciodată mîna pentru a cere pomană. Ea va merge înainte cu capul sus, cooperînd cu popoare înfrăţite din America Latină şi Caraibe, fie că ar exista sau nu summit-uri ale Americilor, fie că Obama este sau nu preşedintele SUA”, subliniază el.

Ridicarea restricţiilor pe călătorii şi transferurile de bani în Cuba a fost anunţată în ajunul summit-ului Americilor, care urmează să aibă loc la Trinidad şi Tobago, în cursul căruia preşedinţii Americii Latine au intenţia să ceară ridicarea embargo-ului împotriva Cubei. ”Nu mai lipseşte decît ca Obama să-i convingă pe toţi preşedinţii latino-americani că blocada este inofensivă”, a afirmat cu ironie fostul preşedinte cubanez, pe care boala l-a îndepărtat de la putere în urmă cu trei ani. Cuba, exclusă din Organizaţia Statelor Americane (OEA) din 1962, nu a fost invitată să participe la summit-urile Americilor.

Taguri articol


12