”David Cameron ar putea pune UE în pericol”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avertisment comunitar

”David Cameron ar putea pune UE în pericol”

Externe 29 Decembrie 2012 / 00:00 422 accesări

Tentativele premierului britanic, David Cameron, de a recupera din prerogativele ţării sale de la UE ar putea conduce la dizolvarea blocului comunitar, a avertizat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, într-un interviu publicat joi în ”The Guardian”. Cameron, care se confruntă cu presiuni din partea euroscepticilor din partidul său conservator, a declarat luna trecută că susţine apartenenţa Marii Britanii la UE, dar că vede un nou acord care să includă o procedură de neparticipare în cazul unor probleme-cheie. ”Dacă fiecare stat membru ar avea posibilitatea de a face o selecţie în politicile actuale, pentru a participa la cele pe care le preferă şi a le respinge pe cele care îi plac mai puţin, Uniunea în general şi piaţa unică în particular s-ar dezintegra rapid”, a declarat Van Rompuy. ”Toate statele membre pot avea - şi exprima - cereri speciale şi nevoi, iar acestea sunt întotdeauna luate în considerare în deliberările noastre”, a adăugat el. Dar, potrivit lui Van Rompuy, schimbările în tratatele europene propuse de Cameron ar implica proceduri lungi şi greoaie, care ar necesita unanimitatea celor 27 de membri.

Sondajele arată că britanicii preferă din ce în ce mai mult o ieşire completă din UE, care este percepută ca o instituţie care intervine în afacerile interne ale ţării şi care delapidează fonduri, în timp ce ţara este supusă unor măsuri de austeritate. Dar premierul britanic a evitat până în prezent să propună clar un referendum privind menţinerea în UE, în pofida presiunilor exercitate de partidul său în favoarea unei poziţii clare pe această temă. El a amânat astfel, pentru începutul lui 2013, un discurs aşteptat în decembrie, pe această temă. Van Rompuy a declarat pentru ”The Guardian” că, pentru el, ”retragerea Marii Britanii din UE ar fi ca şi cum un prieten ar pleca în deşert”.

ADIO, LONDRA! Fostul preşedinte al Comisiei Europene, socialistul Jacques Delors, a sugerat, vineri, Marii Britanii, ostilă unei aprofundări a integrării europene, să părăsească UE şi să opteze pentru o altă formă de parteneriat cu Europa. ”Britanicii urmăresc doar interesele lor economice. Am putea să le propunem o altă formă de parteneriat”, apreciază Jacques Delors într-un interviu pentru cotidianul economic german ”Handelsblatt”. ”Dacă britanicii nu urmează tendinţa către o mai mare integrare în UE, vom putea rămâne totuşi prieteni, dar sub altă formă”, apreciază Jacques Delors, care pledează cu insistenţă pentru o aprofundare a integrării politice în cadrul UE. Ca posibilităţi de parteneriat cu Marea Britanie, Delors citează o formă ca aceea a Spaţiului Economic european sau un acord de liber-schimb. ”În cazul unei ieşiri din UE, Marea Britanie va rămâne, totuşi, un partener privilegiat. Marea Britanie este importantă din punct de vedere strategic şi economic, dar la fel cum sunt şi alte state ca India şi China”, a mai adăugat Jacques Delors. Marea Britanie face parte din UE din 1973, dar nu s-a alăturat Zonei Euro.



12