Rusia a apreciat vineri că deciziile luate la Roma, în timpul conferinţei Prietenilor Poporului Sirian, privind sporirea ajutorului politic şi material acordat opoziţiei siriene, încurajează extremiştii să preia puterea prin forţă. ”Deciziile luate la Roma, precum şi declaraţiile auzite încurajează extremiştii să preia puterea prin forţă, în pofida suferinţelor sirienilor, care vor fi inevitabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Aleksandr Lukaşevici. ”În opinia noastră, obiectivul urgent în prezent este de a stopa urgent vărsarea de sânge şi de a stabili un dialog politic”, a precizat el, adăugând că ”ideea că nu există o soluţie militară la criza din Siria s-a maturizat în cadrul comunităţii internaţionale”.
Joi, SUA au anunţat un ajutor suplimentar în valoare de 60 de milioane de dolari, destinat opoziţiei politice siriene şi, pentru prima oară, ajutoare directe nonletale pentru rebeli, fără să treacă la livrarea de arme. Anterior, cele 11 ţări care au participat la conferinţa Prietenii Poporului Sirian a promis mai multă susţinere politică şi materială Coaliţiei şi mai mult ajutor concret în interiorul Siriei. La Bruxelles, UE a prelungit ulterior cu trei luni regimul sancţiunilor împotriva Siriei şi a autorizat furnizarea de echipamente neletale si a unui ajutor tehnic opoziţiei, destinate asigurării protecţiei civililor. Rusia, singura mare putere care încă întreţine relaţii cu Damascul, căruia îi livrează arme, a blocat până în prezent, alături de China, orice proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU ce condamnă regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Conflictul armat din Siria s-a soldat în doi ani cu moartea a peste 70.000 de persoane, potrivit ONU.