”Desemnarea lui Juncker ar lăsa România fără protecţie în faţa Rusiei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Previziunile lui Cameron

”Desemnarea lui Juncker ar lăsa România fără protecţie în faţa Rusiei”

Externe 30 Iunie 2014 / 00:00 374 accesări

Premierul britanic, David Cameron, a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare ţară, transmiţându-le României, Bulgariei şi Poloniei că riscă să rămână fără protecţie în faţa Rusiei. Publicaţia ”Mail on Sunday” a prezentat extrase ale discursului pe care premierul David Cameron l-a ţinut în faţa şefilor de stat şi de guvern din ţările UE, cu ocazia reuniunii Consiliului European, în încercarea de a-i convinge să nu îl desemneze pe Jean-Claude Juncker pentru postul de preşedinte al CE: ”Unele persoane strică reputaţia UE pentru că spun un lucru în public şi altul în discuţii private. V-o spun direct: veţi regreta această decizie. Marea Britanie are o problemă cu domnul Juncker din cauza vederilor federaliste ale acestuia. El nu înseamnă nimic pentru cetăţenii Marii Britanii. Ei nu îl cunosc. Cum ar putea să îl ştie, dacă nu a făcut niciodată campanie acolo?! De data asta, este problema noastră. Dar, data viitoare, va fi a dumneavoastră. Oricine de la această masă care se opune puternic instituirii postului de preşedinte al UE va fi prins în cursă. Prin cedarea puterilor de apărare a intereselor naţionale, şi dumneavoastră veţi rămâne fără putere de acţiune”.

Premierul britanic a trecut apoi la fiecare ţară, explicând care ar fi efectele cu care acestea s-ar putea confrunta dacă Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene. Referindu-se la Letonia, Lituania şi Estonia, Cameron a precizat: ”Protecţia noastră pentru aceste ţări este garantată în prezent, dar un alt preşedinte al CE ar putea fi de altă părere”. Adresându-se liderilor Poloniei, României şi Bulgariei, Cameron a avertizat: ”Am pus interesele dumneavoastră înaintea celor ale Rusiei, dar ce se va întâmpla dacă acest candidat pentru postul de preşedinte al CE se va gândi că acordurile comerciale cu Rusia sunt mai importante? Iar Grecia a rămas în zona euro, dar dacă viitorul preşedinte va vrea să o scoată? Vor ajunge într-o situaţie-limită”. În final, David Cameron a avertizat şefii de stat şi de guvern că nu respectă idealurile democratice pe care a fost construită UE: ”Principiul fundamental al UE este că liderii statelor membre au dreptul să decidă în astfel de chestiuni. Prin desemnarea domnului Juncker preşedinte, asistăm la un pas înapoi în această privinţă. CE devine creaţia PE”.

Jean-Claude Juncker a fost desemnat vineri, de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor UE, pentru funcţia de preşedinte al CE. Desemnarea lui Juncker a primit 26 de voturi „pentru“ şi două „împotrivă“ (Marea Britanie şi Ungaria).



12