”Europenii care protestează împotriva austerităţii nu au dreptate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Europenii care protestează împotriva austerităţii nu au dreptate”

Externe 11 Aprilie 2011 / 00:00 445 accesări

Ministrul de Finanţe al Germaniei, cea mai mare economie din UE, le-a spus zecilor de mii de oameni care au protestat, sâmbătă, la Budapesta, faţă de măsurile de austeritate din UE, că nu au dreptate. Confederaţia sindicatelor europene (ETUC) a organizat proteste ample faţă de reformele impulsionate de UE pentru reducerea cheltuielilor statului şi legarea salariilor şi pensiilor de competitivitate, ca parte a reducerii deficitelor bugetare. ”Pot înţelege, dar cred că este greşit”, a spus ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, înainte de o reuniune cu omologii săi europeni, lângă Budapesta. El a insistat că, dacă ar fi lăsate deficitele publice la un nivel atât de mare, acest lucru ar afecta creşterea economică. Potrivit estimărilor CE din noiembrie, deficitele din UE ar urma să scadă de la 6,8% în 2010 la 5,1% din PIB în 2011, împotriva unei limite de 3% recomandată de UE. Ministrul spaniol de Finanţe, Elena Salgadio, a spus că este firesc ca sindicatele să protesteze, dar crede că reformele sunt necesare.

John Monks, secretar general al ETUC, a spus că ”miniştrii de Finanţe din UE sunt într-o cursă până la capăt, cine devine cel mai zgârcit la salarii în Europa”. ”Angajaţii nu vor plăti preţul crizei”, a mai declarat John Monks. Acesta a cerut liderilor UE “o Europă socială, salarii echitabile şi locuri de muncă” şi a dat asigurări că sindicatele nu vor renunţa niciodată să lupte pentru a atinge aceste obiective. Demonstranţii, în număr de aproximativ 45.000, potrivit lui Monks, au plecat din Piaţa Eroilor, situată în centrul Budapestei şi au defilat pe Bulevardul Andrassy, cunoscut drept “Champs-Elysee-ul Budapestei”. Marşul, plin de culoare, a adunat reprezentanţi a 45 de sindicate din 22 de ţări europene, printre care şi România.

Taguri articol


12