”Evoluţia terorismului islamist în Italia este foarte îngrijorătoare, în urma atentatului comis la jumătatea lunii octombrie împotriva unei unităţi militare din Milano, ceea ce marchează o turnură”, a declarat, vineri, ministrul italian de Interne, Roberto Maroni. Mohamed Game, un libian în vârstă de 35 de ani, a încercat să pătrundă într-o cazarmă a carabinierilor, detonând un dispozitiv explozibil spre clădire, care nu a provocat decât pagube materiale minore. Un militar italian a fost rănit uşor. În urma atacului, agresorul, calificat de ministru în acea perioadă drept un kamizake, şi-a pierdut vederea şi o mână, iar două persoane, un libian şi un egiptean, presupuşi complici ai atacatorului, au fost reţinuţi în noaptea de după atentat. ”Până la această acţiune, celulele islamiste din Italia colectau fonduri şi se ocupau cu recrutarea membrilor, dar de acum înainte cadrul s-a modificat. Considerăm că este posibil să existe celule care se formează şi se antrenează pentru a comite atentate în Italia”, a menţionat ministrul. Numeroşi presupuşi terorişti islamişti au fost reţinuţi în ultimii ani în Italia, dar toţi au fost judecaţi, iar unii condamnaţi, pentru apartenenţa la celule logistice despre care nu se bănuia că pot comite atentate în Italia.
Pe de altă parte, ministrul Maroni a informat că poliţia italiană a arestat peste 3.600 de mafioţi şi a pus sub sechestru bunuri în valoare de peste 5,6 miliarde de euro, în cadrul luptei împotriva crimei organizate, în cursul ultimelor 18 luni. ”Acesta este un record în lupta împotriva patrimoniului mafiei”, a adăugat Maroni, care apreciază că acest aspect al luptei împotriva crimei organizate a dat rezultate excelente. ”În cursul interceptărilor telefonice ale liderilor mafiei, am înţeles că ei nu sunt preocupaţi de arestarea oamenilor lor, ale căror familii continuă să primească bani pentru a trăi, ci mai degrabă de punerea sub sechestru a bunurilor lor”, a explicat ministrul. ”Am luat măsuri juridice pentru a ataca acest patrimoniu al mafiei, care nu urmează să beneficieze de aceeaşi protecţie ca şi persoanele fizice şi, deci, nu mai aşteptăm pe viitor decât ca bunurile să treacă de la statutul «puse sub sechestru» la cel de «confiscate», în baza unei decizii judecătoreşti definitive, iar noi le utilizăm imediat, de exemplu maşinile”, a adăugat el. Bunurile unui mafiot sunt astfel puse sub sechestru chiar dacă acesta moare sau dacă bunurile se află pe numele unui copil minor, a explicat Maroni, membru al partidului populist Liga Nordului. Acesta a făcut din lupta împotriva criminalităţii unul dintre principalele argumente ale campaniei sale electorale, la începutul anului 2008.