”Franţa nu are de ce să roşească pentru politica sa faţă de rromi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Franţa nu are de ce să roşească pentru politica sa faţă de rromi”

Externe 16 Ianuarie 2014 / 00:00 444 accesări

Preşedintele francez, Francois Hollande, a afirmat marţi că ”Guvernul nu are de ce să roşească pentru politica sa faţă de rromi”, în aceeaşi zi în care a fost dat publicităţii un raport care arată că expulzările au atins un nivel-record în 2013. Franţa a expulzat în 2013 aproape 20.000 de rromi evacuaţi din taberele lor, adică de două ori mai mulţi decât în 2012, potrivit raportului prezentat de Liga Drepturilor Omului (LDH) şi de European Roma Rights Center (ERRC). ”Este o chestiune foarte dificilă, pentru că există efectiv o populaţie de origine română, rromii, care vine în Franţa, se instalează, pleacă din nou şi care caută un adăpost aici. Dar nu există alte reguli decât aplicarea legii, deci ne asigurăm că se aplică legea. Am vegheat întotdeauna să fie respectate două principii: principiul ospitalităţii, dar, în acelaşi timp, respectarea drepturilor”, a spus Hollande, adăugând că ”acest subiect trebuie tratat la nivel european şi toate ţările trebuie să coopereze”.

Potrivit raportului, în 2013, autorităţile franceze au dezmembrat 165 de tabere dintre cele 400 existente în Franţa, expulzând 19.380 de persoane din locurile în care trăiau, faţă de 9.404 în 2012 (97 de tabere) şi 8.455 în 2011. De asemenea, au existat 22 de evacuări în urma unor incendii, afectând 2.157 de persoane. Cel puţin 17.000 de rromi, în principal provenind din România şi Bulgaria, trăiesc în tabere ilegale, potrivit statisticilor oficiale. Numărul expulzărilor este superior deoarece unele persoane au fost deplasate în mai multe rânduri. Aceste evacuări forţate sunt expresia unei politici de respingere a rromilor, care s-a înăsprit sub conducerea stângii, deplâng autorii raportului. ”Autorităţile nu doresc decât un singur lucru: revenirea lor în ţările de origine. Dar această politică este nejustificabilă, costisitoare şi inutilă pentru că ea nu-i poate împiedica pe rromi să se întoarcă în Franţa. Uneori, familiile de rromi se reinstalează în acelaşi loc al unei tabere dezafectate”, a subliniat unul dintre autorii studiului, Philippe Goossens, citând exemplul unei tabere în apropiere de Porte de la Chapelle, periferia nordică a Parisului. Ministrul de Interne, Manuel Valls, a susţinut întotdeauna dezafectarea taberelor rrome, pe motiv că ”rromii au vocaţia de a reveni în România sau în Bulgaria”. În septembrie, el a pus la îndoială voinţa rromilor de a se integra, ceea ce a provocat o criză în cadrul Guvernului.



12