”Franţa nu îşi închide frontiera cu Italia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Franţa nu îşi închide frontiera cu Italia”

Externe 11 Aprilie 2011 / 00:00 522 accesări

”Franţa nu are intenţia să îşi închidă frontiera cu Italia”, a declarat ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, într-un interviu pentru cotidianul ”La Repubblica”, publicat în ediţia de ieri. ”A fost creat, la frontieră, un dispozitiv poliţienesc de supraveghere consolidată. Dar controalele pentru verificarea identităţii nu vor fi nici permanente, nici sistematice”, a continuat ministrul. Italia şi-a anunţat, joi, intenţia de a elibera, pentru toţi imigranţii tunisieni sosiţi de la începutul anului, permise de sejur temporare de şase luni, care, în opinia Romei, ar urma să le permită să circule liber în spaţiul Schengen, lucru pe care Parisul şi Berlinul îl contestă. Roma acuză UE şi mai ales Franţa de lipsă de solidaritate cu Italia, aflată în prima linie a valului de imigranţi venind din Tunisia sau Libia. ”Se înşeală cei care spun că Italia gestionează singură această criză, fără susţinerea partenerilor europeni. Spaţiul Schengen este un spaţiu de solidaritate”, a spus Wauquiez, care a citat operaţiunea Hermes, de supraveghere a coastelor italiene sau cele 38 de milioane de euro, fonduri europene pentru migraţie, primite de Italia în 2010. În opinia ministrului, ”această solidaritate se exprimă altfel decât prin reinstalarea imigranţilor ilegali în alte state membre ale UE, care riscă să creeze noi încurajări, de pe urma cărora vom avea cu toţii de suferit, inclusiv Italia”.

Taguri articol


12