”Gaddafi este o ţintă legitimă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Gaddafi este o ţintă legitimă”

Externe 11 Iunie 2011 / 00:00 418 accesări

Rezoluţia 1973 a ONU justifică vizarea liderului libian, Muammar Gaddafi, a declarat un oficial NATO apropiat misiunii din Libia. Rezoluţia i se aplică lui Gaddafi pentru că, în calitate de şef al armatei, el face parte din structura de comandă şi control, deci este o ţintă legitimă, a spus sursa. Alianţa şi-a intensificat presiunile asupra regimului libian şi a trimis în weekend elicoptere, pentru prima dată, împotriva forţelor lui Gaddafi. Explozii pot fi auzite adesea la Tripoli, dovadă a raidurilor aliate. NATO a început bombardamentele din Libia în 31 martie, sub mandat ONU de a apăra civilii, vizaţi de armata lui Gaddafi. Rezoluţia 1973 a organizaţiei internaţionale afirmă că forţele aliate pot folosi toate mijloacele necesare pentru a apăra civilii. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat miercuri că, ”în prezent, comunitatea internaţională trebuie să decidă ce va face în Libia după plecarea lui Gaddafi, al cărui regim al terorii se apropie de sfârşit”. Cu toate acestea, liderul libian a avertizat într-o înregistrare audio că nu se va preda. Recent, NATO a anunţat că îşi prelungeşte misiunea în Libia cu 90 de zile.

Membri din anturajul liderului libian discută despre un posibil transfer de putere, a declarat secretarul de Stat american, Hillary Clinton, după reuniunea Grupului de Contact pentru Libia, ce a avut loc la Abu Dhabi. Mai multe ţări arabe au promis, în marja summit-ului, fonduri pentru a ajuta Consiliul Naţional de Tranziţie, guvernul rebel din Libia. Banii ar urma să fie alocaţi pentru finanţarea serviciilor în unele zone din ţara nord-africană. Reuniunea Grupului de Contact a intervenit în condiţiile în care Curtea Penală Internaţională verifică în prezent dacă Gaddafi le-a ordonat militarilor săi să violeze femeile opozante.

Taguri articol


12