”Guantanamo este una dintre cele mai bune închisori din lume”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Guantanamo este una dintre cele mai bune închisori din lume”

Externe 10 Februarie 2011 / 00:00 232 accesări

Fostul secretar american al Apărării în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, Donald Rumsfeld, a apreciat marţi că ”Guantanamo este una dintre cele mai bune închisori din lume” şi a criticat promisiunea preşedintelui Barack Obama de a o închide. Într-un interviu difuzat marţi seară pe postul Fox, Rumsfeld, ale cărui memorii, ”Known and Unknown”, au fost publicate recent în SUA, susţine că închisoarea, deschisă în ianuarie 2002, pentru deţinuţii războiului contra terorismului iniţiat de preşedintele Bush, este ”extrem de bine condusă”. ”Ce mă nemulţumeşte în legătură cu Guantanamo, ceea ce este ciudat este că, dintr-un motiv pe care nu îl cunosc, administraţia nu a reuşit să convingă că era vorba despre o idee excelentă, că oamenii nu erau nici toturaţi, nici maltrataţi”, afirmă fostul secretar al Apărării, care a demisionat în 2006.

Întrebat în legătură cu faptul că, în pofida promisiunii sale electorale, Barack Obama nu a închis centrul de detenţie de la Guantanamo, el s-a exprimat ironic. ”În timpul campaniei sale, Obama a criticat mult detenţia pe termen nelimitat a combatanţilor ilegali, a criticat mult tribunalele militare de excepţie. Şi iată-ne doi ani mai târziu şi totul este în continuare la locul său”. În închisoarea de la Guantanamo se mai află în prezent 173 de deţinuţi, dintre care doar trei au fost condamnaţi în urma unui proces. Obama a promis să o închidă cel târziu la data de 22 ianuarie 2010, dar a fost împiedicat de Congres, care a interzis transferul tuturor deţinuţilor pe teritoriul american.

Taguri articol


12