Comedia ”I Can Do Bad All By Myself”, cel mai recent film al actorului american Tyler Perry, în care acesta interpretează personajul său fetiş, Madea, s-a clasat pe primul loc în box office-ul nord-american. Filmul prezintă noile aventuri ale personajului Madea Simmons, o bunică afro-americană supraponderală şi cu o personalitate foarte puternică. Această comedie a generat încasări de 24 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare.
Pe locul al doilea în box office-ul nord-american s-a situat un alt film lansat la sfîrşitul săptămînii trecute, lungmetrajul animat ”9”, care prezintă aventurile prin care trec nouă mici creaturi fabricate din materiale reciclabile, ce încearcă să supravieţuiască într-o lume răvăşită de războiul dintre oameni şi maşini. Filmul a obţinut încasări de 10,9 milioane de dolari. Pe locul al treilea s-a situat cel mai recent film semnat de Quentin Tarantino, ”Ticăloşi fără glorie”, cu Brad Pitt în rolul principal, care relatează aventurile unui grup de soldaţi americani evrei ce luptă împotriva naziştilor, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest film a obţinut încasări de 6,5 milioane de dolari. Locul al patrulea a revenit comediei romantice ”All About Steve”, cu Sandra Bullock în rolul principal, care a obţinut încasări de 5,8 milioane de dolari. Filmul ”Destinaţie finală 4”, cel de-al patrulea dintr-o celebră serie horror, a coborît de pe prima pe a cincea poziţie, cu încasări de 5,5 milioane de dolari. Filmele horror sînt bine plasate în box office-ul nord american de la sfîrşitul săptămînii trecute, o altă peliculă lansată în urmă cu trei zile intrînd direct pe poziţia a şasea. Filmul ”Sorority Row”, care prezintă povestea unui grup de prietene studente ce vor plăti foarte scump uciderea uneia dintre ele, a generat încasări de 5,3 milioane de dolari. Thrillerul ”Coşmarul alb / Whiteout”, cu Kate Beckinsale în rolul unei poliţiste care anchetează o crimă în Antarctica, ocupă poziţia a şaptea, cu încasări de 5,1 milioane de dolari. Pelicula SF ”District 9” a coborît de pe al cincilea pe al optulea loc, cu încasări de 3,6 milioane de dolari, fiind urmată de drama biografică ”Julie şi Julia”, în care Meryl Streep joacă rolul Juliei Child, o expertă americană în bucătăria franceză, care a obţinut încasări de 3,3 milioane de dolari.
Thrillerul SF ”Gamer - Jocul supravieţuirii”, cu Gerard Butler în rolul principal, încheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în America de Nord, după ce a vîndut bilete în valoare de 3,1 milioane de dolari.