Secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, acuză Guvernul român că nu consideră o prioritate problema romilor şi că nu depune mai multe eforturi pentru integrarea lor. ”Problema o reprezintă armonizarea cu Guvernul român: aceşti oameni sunt abandonaţi în natură şi se întorc în satele lor de origine, în condiţii de mare sărăcie. Guvernul român trebuie să considere că este o prioritate naţională, să facă mai multe. Şi multe asociaţii din România susţin ceea ce spun”, a declarat Lellouche. Prima măsură anunţată de Pierre Lellouche la France Info a fost ”crearea unor dosare biometrice încă de luna viitoare, pentru a împiedica pe oricine primeşte un ajutor pentru repatriere voluntară să vină să primească un alt ajutor”. Pierre Lellouche susţine, de asemenea, acordarea unui ajutor pentru integrare de 3.600 de euro pe familie, pentru a lansa o mică afacere. După expulzarea în câteva zile a aproximativ 200 de romi către România şi Bulgaria, doi secretari de Stat români sunt în vizită în Franţa, pentru a promova o mai bună coordonare între Paris şi Bucureşti, pe tema problemei romilor.
Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a declarat ieri că 8.030 de români şi bulgari aflaţi în situaţie ilegală au fost repatriaţi de Franţa în ţările lor de origine, în perioada 1 ianuarie - 25 august, în majoritatea cazurilor în mod voluntar. Besson a precizat că următoarele avioane special închiriate pentru a expulza romi în România sau Bulgaria vor pleca de la Roissy astăzi, cu 158 de persoane şi de la Lyon, cu 125 de persoane. Dintre cele 8.030 de persoane expulzate începând din ianuarie, 1.291 au fost constrânse să plece, iar 6.739 au plecat pe bază voluntară, cu 27 de avioane special închiriate. De la 28 iulie, dată la care Nicolas Sarkozy a organizat o reuniune cu privire la problemele ridicate de comportamentul unor nomazi romi până ieri, 681 de cetăţeni români şi bulgari au fost repatriaţi, dintre care 132 prin constrângere şi 549 pe bază voluntară. Dintre cele 549 de repatrieri voluntare, 185 au făcut obiectul a două avioane special închiriate, unul plecat de la Lyon la 19 august, cu 61 de persoane, şi celălalt de la Roissy, la 20 august, cu 124 de persoane.
Şeful diplomaţiei bulgare, Nikolai Mladenov, a declarat, ieri, că situaţia actuală din Franţa îi priveşte doar pe câţiva cetăţeni bulgari, spre deosebire de alte ţări, acuzând presa că amplifică această problemă. ”Bulgaria are relaţii excelente cu Franţa şi nu există niciun pericol ca libertatea de mişcare în UE a unor cetăţeni să fie restricţionată”, a subliniat Mladenov. El a anunţat, de asemenea, că a purtat o discuţie, marţi, cu Pierre Lellouche, căruia i-a dat asigurări că Bulgaria îşi menţine fermă poziţia potrivit căreia cetăţenii săi aflaţi în străinătate trebuie să respecte legislaţia UE şi a ţării pe teritoriul căreia se află. Ministrul bulgar a subliniat că, într-adevăr, există o directivă europeană din 2004 care garantează libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni în spaţiul UE, dar că aceasta postulează că, după o anumită perioadă de timp, fiecare trebuie să aibă o locuinţă stabilă, un loc de muncă şi un salariu suficient pentru a se întreţine, dar şi că această persoană nu trebuie să încalce legea.