”Începutul unui tsunami în zona euro”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Începutul unui tsunami în zona euro”

Externe 26 Martie 2010 / 00:00 468 accesări

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a acuzat Germania de lipsă de solidaritate în urma reticenţelor de care a dat dovadă în susţinerea Greciei, afirmând că ”situaţia din această ţară ar putea fi începutul unui tsunami în zona euro”. ”Suntem o familie. Dacă unul dintre membri se confruntă cu probleme, trebuie să îl ajutăm, pentru că lipsa unor ajutoare ar putea avea influenţe asupra tuturor celorlalte ţări care nu o mai duc atât de bine, precum Portugalia, Spania, Marea Britanie, Franţa etc”, a declarat Reding într-un interviu pentru postul de radio Bel-RTL. Reding a făcut astfel apel la cancelarul german, Angela Merkel. ”Angela, puţin curaj. Şi tu ai probleme grave acasă, în Germania, pentru că populismul face ca toţi sau cea mai mare parte a germanilor să fie împortiva acestei solidarităţi. Spune-le că noi am fost solidari în momentul reunificării Germaniei. Am plătit cu toţii pentru a face acest lucru posibil şi nu regretăm”, a declarat Reding.

În cele din urmă, tot ieri, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel, au ajuns, la Bruxelles, la un acord asupra unui ajutor financiar pentru Grecia, care trebuie prezentat preşedintelui UE, Herman Van Rompuy. Textul franco-german prevede un cadru european, constituit prin împrumuturi bilaterale coordonate, la care să contribuie statele membre şi unul complementar, care să fie constituit de împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional. Liderii ţărilor din UE s-au reunit joi, la Bruxelles, pentru un summit în care au încercat să treacă peste diferenţele de opinie referitoare la susţinerea financiară a Greciei. Preşedintele Partidului Socialist European (PSE), danezul Poul Nyrup Rasmussen, a criticat şi el atitudinea Germaniei şi insistenţele acesteia de a implica FMI în orice formă de ajutor pentru Grecia.



12