”Italia va intra în recesiune”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Italia va intra în recesiune”

Externe 11 Noiembrie 2011 / 00:00 504 accesări

CE a anunţat, ieri, că Italia va intra în recesiune, PIB-ul ţării se va contracta două trimestre la rând. În ultimul trimestru al lui 2011, PIB-ul italian va scădea cu 0,2%, iar în primul trimestru din 2012 cu 0,1%. În ansamblu, PIB-ul Italiei este estimat să crească în 2012 cu 0,1%, faţă de 0,5% anul acesta. Celelate ţări UE care ar urma să înregistreze o creştere economică negativă în ultimul trimestru al lui 2011 şi în primele trei luni ale lui 2012 sunt Grecia şi Portugalia, care primesc pachete de salvare UE şi FMI.

Între timp, misiunea de supraveghere a Italiei încredinţată de către G-20 FMI este supusă unei mari incertitudini, în condiţiile în care şeful Guvernului, Silvio Berlusconi, este pe picior de plecare şi au loc negocieri pentru formarea unui guvern de uniune naţională. FMI s-a văzut în situaţia de a i se atribui o sarcină crucială, care, potrivit cuvintelor directoarei sale generale, Christine Lagarde, ”trebuie să-şi pună expertiza şi competenţa în slujba unei supravegheri bugetare a Italiei trimestrial”. Data primei deplasări la Roma nu este cunoscută. Ministerul italian de Finanţe a răspuns că n-a primit nicio indicaţie. Lagarde estimase iniţial că misiunea ar putea începe înainte de sfârşitul lunii noiembrie. În opinia economistului Edwin Truman, fost consilier al lui Barack Obama la FMI, ”Italia este angajată într-o imitaţie de de program de redresare economică, deoarece ţara va trebui să ia măsuri de austeritate dar fără să primească bani care să însoţească măsurile, cum se întâmplă în mod normal. Şi Italia l-a făcut deja şi mai complicat. Cât timp va dura oare tranziţia? Va fi un guvern de tehnocraţi capabil să facă unele lucruri de pe acum sau va fi o perioadă lungă înainte de alegeri şi o lâncezeală?”, se întreba Truman, după anunţul lui Berlusconi.

Silvio Berlusconi rămâne pentru moment la putere, după ce marţi a promis că va pleca odată ce vor fi adoptate măsurile bugetare şi reformele promise UE, la sfârşitul lunii octombrie. Parlamentul prevede că va face aceasta cel târziu duminică. Durata perioadei de tranziţie în cadrul Executivului este imposibil de prevăzut. Când un guvern este pe punctul de a cădea, FMI preferă de obicei să aştepte să vadă miza politică, pentru a lansa negocieri. El poate câştiga timp, implicând, totodată, echipa aflată la putere şi opoziţia, ca în Portugalia, înainte de alegerile din iunie. Dar în Italia nu va fi clar pentru FMI ce partide să includă sau să excludă din proces. Un lucru este sigur: Berlusconi nu va fi regretat de instituţia de la Washington. În particular, conducerea FMI a criticat, de mai multe luni, ”reacţia puţin convingătoare a Guvernului Berlusconi faţă de creşterea bruscă a ratei dobânzii la datoria italiană, în iulie”. Ultimul raport anual al FMI privind economia italiană, publicat în iulie, este plin de obiecţii la adresa Executivului: lentoarea reformelor, proiecţiile de creştere economică prea optimiste, dezordine în cheltuielile publice, distorsiuni în sistemul fiscal, exces de birocraţie în nord şi insuficienţe ale statului de drept în sud, corupţie... FMI vede un potenţial considerabil de economii în sectorul public, care ar ameliora creşterea.

”O clarificare politică este necesară în Italia şi în Grecia”, a declarat, ieri, la Beijing, directorul general al FMI, în timp ce bursele s-au destabilizat pe plan mondial, după anunţarea plecării de la putere a şefilor de guvern din cele două ţări europene.



12