”Lăsați-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăț!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Lăsați-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăț!”

Cultură 08 Decembrie 2014 / 00:00 809 accesări

Profesoara de limba engleză din Cluj, Cătălina Cocan și bursieră Cambridge, i-a sugerat ministrului Educației, Remus Pricopie, prin intermediul unei scrisori deschise să îmbunătățească Codul Etic al profesorului, prin introducerea unor măsuri de protecție ale cadrelor didactice. ”Rugămintea mea, simplă, vine din partea unui om care și-a ales această meserie din vocație: Lăsați-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăț! Îmi doresc să lucrez într-un mediu inteligent, guvernat de reguli bine gândite, unde elevii să se simtă în siguranță, ascultați, apreciați și stimulați să-și atingă potențialul”, a scris profesoara în scrisoarea deschisă. Femeia i-a sugerat ministrului să includă în Codul Etic măsuri de protecție a cadrelor didactice față de comportamentele indezirabile ale elevilor sau ale părinților acestora. Profesoara i-a cerut ministrului şi să păstreze orele de religie în școli pentru a-i feri pe elevi de lipsa empatiei pentru alegerile celor din jur. ”Aș dori ca munca pe care o depun să fie apreciată în funcție de calitatea actului educațional (chiar și numai din acest punct de vedere, meseria mea este incredibil de solicitantă), nu din perspectiva numărului sau a modalității de întocmire a documentelor doveditoare”, a continuat cadrul didactic. Cătălina Cocan i-a mai cerut ministrului Educației și reducerea numărului de elevi din clase, motivând că pentru un dascăl este greu să lucreze cu 25 - 30 de copii în același timp.

Taguri articol


12