Hermitage Capital a prezentat, ieri, un raport minuţios despre arestarea, torturarea şi moartea auditorului său Serghei Magniţki şi despre cum oficialii ruşi au acoperit aceste lucruri. ”Cel mai şocant este că acest raport demonstrează că aproape fiecare oficial rus de nivel înalt din sistemul judiciar a minţit pentru a acoperi faptul că lui Magniţki i-a fost refuzat tratamentul pentru problemele sale grave de sănătate”, a spus Hermitage Capital. Magniţki a fost arestat şi închis fără proces în noiembrie 2008 şi a murit în custodia poliţiei, după un an, pentru că nu i s-a acordat îngrijire medicală. Avocatul de 37 de ani acuzase oficialii din domeniul taxelor şi poliţiei de deturnarea a 230 de milioane de dolari. În noiembrie 2009, oficialii au spus că Magniţki suferea de probleme medicale grave şi ar trebui transferat la închisoarea Matrosskaia Tişina pentru spitalizare în regim de urgenţă. La sosirea la Matrosskaia Tişina, în loc să fie spitalizat, o echipă l-a plasat la izolare, l-a legat de pat şi l-a bătut cu bastoane de cauciuc, potrivit raportului Hermitage. Potrivit unor medici civili care l-au tratat, ei nu au primit permisiunea de a sta în celulă cu pacientul mai mult de o oră.
Săptămâna trecută, preşedintele consiliului pentru drepturile omului, Mihail Fedotov, a spus că organismul va discuta despre acest caz cu preşedintele Dmitri Medvedev, la 13 decembrie. Raportul de 75 de pagini, intitulat ”Torturarea şi uciderea lui Serghei Magniţki şi operaţiunea de acoperire a Guvernului rus”, include peste 100 de documente, fotografii şi link-uri media ce demonstrează că Magniţki a fost torturat sistematic. În iulie, consiliul Kremlinului pentru drepturile omului a spus că ”moartea lui Magniţki a fost rezultatul neglijenţei calculate, deliberate şi inumane”. Doi medici au fost puşi sub acuzare, dar data procesului nu a fost încă anunţată. Raportul mai spune că organismele statului primiseră plângerile lui Magniţki pe tema stării sale de sănătate, dar le-au respins.