”Mai bine francez decât britanic”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Mai bine francez decât britanic”

Externe 17 Decembrie 2011 / 00:00 1869 accesări

Ministrul francez de Finanţe, Francois Baroin, a spus vineri că situaţia din Marea Britanie este extrem de îngrijorătoare şi a adăugat că în acest moment este mai bine să fii francez decât britanic. Declaraţia sa probabil va mări iritarea Marii Britanii, după ce guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer, a cerut joi ca ratingul Marii Britanii să fie redus înainte de cel al Franţei. ”Liderii francezi declară războiul cuvintelor”, a titrat ”Daily Telegraph”, în replică.

Franţa intră într-o perioadă scurtă de recesiune, a anunţat agenţia oficială de statistică a ţării, INSEE. Economiştii INSEE au declarat joi seară că economia se va contracta, probabil, cu 0,2% în ultimul trimestru al anului 2011 şi cu 0,1% în primul trimestru al lui 2012. Două trimestre consecutive cu creştere economică negativă înseamnă recesiune. Economiştii au avertizat că obiectivul Guvernului de creştere economică 1% pentru anul 2012 va fi dificil de atins dar nu au revizuit această cifră. Evaluarea lor confirmă o previziune recentă a OCDE, potrivit căreia Franţa şi alte state din Zona Euro se vor confrunta cu o recesiune de scurtă durată în următoarele luni.



12