”Megamind”, în fruntea box office-ului nord-american

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Megamind”, în fruntea box office-ului nord-american

Monden 09 Noiembrie 2010 / 00:00 451 accesări

Filmul de animaţie ”Megamind”, creat de studiourile DreamWorks, a ocupat prima poziţie în box office-ul nord-american. Filmul spune povestea eroului negativ Megamind, extrem de inteligent dar mereu lipsit de şansă, care încearcă fără succes să cucerească Metro City. Lansată vineri, această peliculă a avut încasări de 47,6 milioane de dolari.

Pe locul al doilea s-a clasat comedia ”Sorocul / Due Date”, cu Robert Downey Jr. în rolul unui viitor tătic care se îmbarcă într-un road-trip burlesc, cu încasări de 33,5 milioane de dolari de vineri până duminică. Locul al treilea a fost ocupat de cel mai recent film al cineastului american Tyler Perry, care a decis să schimbe registrul comic cu cel dramatic, în lungmetrajul ”For Colored Girls”, o dramă adaptată dintr-o piesă de teatru de succes ce prezintă destinele câtorva femei afroamericane. Acest film a avut încasări de 20,1 milioane de dolari de vineri până duminică. Thriller-ul ”Red”, în care Morgan Freeman, Bruce Willis, Helen Mirren şi John Malkovich interpretează rolurile unor agenţi CIA, a coborât o poziţie, până pe locul al patrulea, cu încasări de 8,9 milioane de dolari. Filmul horror ”Puzzle mortal 3D / Saw 3D”, lansat pe marile ecrane cu ocazia sărbătorii de Halloween, fiind al şaptelea şi, totodată, ultim lungmetraj din această franciză de succes, liderul clasamentului de săptămâna trecută, a coborât pe locul al cincilea, cu încasări de 8,2 milioane de dolari. Degringolada post-Halloween s-a manifestat din plin şi în cazul filmului de groază ”Activitate paranormală 2”, care a coborât de pe poziţia a doua până pe poziţia a şasea, cu încasări de 7,3 milioane de dolari. Filmul ”Jackass 3-D”, inspirat dintr-o emisiune de televiziune în care numeroşi adolescenţi şi tineri adulţi se lansează într-o serie de provocări amuzante, nebuneşti iar uneori absurde, a coborât trei locuri, până pe poziţia a şaptea, cu încasări de 5,09 milioane de dolari de vineri până duminică. Lungmetrajul ”Hereafter: Dincolo de viaţă”, regizat de Clint Eastwood, a coborât trei poziţii, ajungând pe locul al optulea, cu încasări de 4,02 milioane de dolari. Cécile de France şi Matt Damon sunt colegi pe afişul acestei drame fantastice, a cărei acţiune are în centru trei personaje care se confruntă cu moartea. Filmul ”Secretariat”, de Randall Wallace, care prezintă povestea lui Penny Chenery, câştigătoarea cursei Triple Crown în 1973 - cu calul său Secretariat -, a coborât trei locuri, până pe poziţia a noua, cu încasări de 4 milioane de dolari de vineri până duminică.

”The Social Network”, regizat de David Fincher, un film care prezintă felul în care a apărut reţeaua de socializare Facebook, încheie topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în America de Nord la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete de 3,6 milioane de dolari.



12