”Mergem prin sângele victimelor violenţelor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nunţiul apostolic la Damasc:

”Mergem prin sângele victimelor violenţelor”

Externe 16 Februarie 2013 / 00:00 384 accesări

Nunţiul apostolic în Siria, Mario Zenari, a declarat joi, referindu-se la conflictul sirian, că merge ”prin sângele victimelor” şi că are impresia că ”membrii comunităţii internaţionale se spală pe mâini”. ”Trăim o Sfântă Vinere, comemorarea crucificării lui Iisus, care durează, durează şi nu lasă să se întrevadă lumina de Paşti. Mă tem că gestul spălării pe mâini din Sfânta Vineri al guvernatorului roman Pilat în timpul procesului lui Isus să nu se repete”, a declarat nunţiul, lansând, într-o intervenţie la postul Radio Vatican, un îndemn la salvare şi o critică severă la adresa lipsei de acţiune a comunităţii internaţionale. ”Stăm şi privim Siria care cade în ruină, iar comunitatea internaţională nu ştie ce să facă! Numărul victimelor este cu adevărat impresionant. Avem impresia că mergem prin sângele victimelor violenţelor. Acest sânge ne impregnează fizic în tălpile încălţămintei. Există datoria de a nu-ţi spăla mâinile”, a subliniat el. Minoritatea creştină, iniţial ocolită, nu este vizată, în general, ca atare, dar este supusă unor abuzuri cotidiene, aşa cum au mărturisit diverşi episcopi. Mulţi creştini fug din oraşele şi satele lor în străinătate. Creştinii simt că sunt uitaţi, inclusiv de bisericile occidentale. Într-un interviu pentru AFP, acordat la începutul lui februarie, Antoine Audo, episcop caldeean de la Alep şi preşedinte Caritas-Siria, a acuzat Occidentul că ”nu acordă nicio importanţă comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu”. ”Puţin contează prezenţa sau plecarea noastră! Occidentul nu vede importanţa istorică a prezenţei noastre. Pe de o parte, societăţi secularizate, laicizante, fără nicio dimensiune transcedentală, iar pe de altă parte, musulmani care devin din ce în ce mai fanatici: creştinii sunt prinşi între această mentalitate secularizantă şi această mentalitate fundamentalistă”, a deplâns el.

AVIOANE DOBORÂTE Rebelii au doborât, joi, două avioane ale aviaţiei siriene, într-o regiune din nord-vestul ţării, raportează Observatorul sirian al Drepturilor Omului (OSDO). Cele două incidente au avut loc în provincia Idleb, în momentul în care aviaţia, principalul atu al regimului în războiul său împotriva rebelilor, bombarda mai multe localităţi din regiune. Cele două avioane militare au fost doborâte în interval de câteva ore, în apropiere de Maaret al-Noomane. Într-un video, grupul rebel Brigade al descendenţilor profetului revendicau una dintre cele două operaţiuni, afirmând că a doborât un aparat rus de tip Suhoi cu ajutorul apărării antiaeriene. După militarizarea conflictului din Siria, rebelii, mult mai slab echipaţi ca armata, au reuşit să doboare mai multe avioane militare, cu ajutorul bateriilor antiaeriene şi al mitralierelor grele.

RIPOSTĂ TURCĂ Artileria turcă a ripostat vineri, după ce un obuz de mortier lansat din Siria a căzut pe teritoriul turc, fără să facă victime sau pagube, a anunţat agenţia de presă Anatolia. Nu se ştie dacă obuzul a fost tras de rebeli sau de armata siriană. Proiectilul a căzut într-o zonă împădurită din localitatea Yayladag, provincia Hatay, situată la frontiera turco-siriană. Forţele turce au ripostat imediat. După ce cinci civili turci au murit în octombrie, ucişi de un obuz lansat de pe teritoriul sirian, Turcia ripostează sistematic la orice proiectil care cade pe teritoriul său. Luni, 14 persoane au fost ucise într-un atentat cu maşină-capcană la un post de frontieră între Turcia şi Siria. Turcia, care îi sprijină pe rebelii sirieni împotriva Damascului, a întrerupt relaţiile cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad, căruia îi cere să plece de la putere şi găzduieşte pe teritoriul său aproape 200.000 de refugiaţi sirieni. SUA, Germania şi Olanda au mobilizat, luna trecută, pe teritoriul turc, în cadrul unei misiuni NATO, rachete sol-aer de tip Patriot, destinate să protejeze Turcia de un eventual atac sirian.



12