”Metodele de interogare din perioada Bush au salvat mii de vieţi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fostul vicepreşedinte american, Dick Cheney:

”Metodele de interogare din perioada Bush au salvat mii de vieţi”

Externe 12 Mai 2009 / 00:00 407 accesări

Fostul vicepreşedinte american, Dick Cheney, a apărat din nou tehnicile de interogare din perioada administraţiei Bush, asimilate cu tortura, spunînd că ele au salvat mii de vieţi. ”Sînt absolut convins că am salvat mii, poate sute de mii de vieţi”, a spus Cheney pentru CBS, precizînd, aşa cum a mai făcut, că reţeaua al-Qaida era pregătită să atace un oraş american cu un dispozitiv nuclear. Una dintre primele decizii ale lui Barack Obama a fost interzicerea metodelor dure de interogare a prizonierilor, ca simularea înecului. Cheney a cerut să fie declasificate două note care, în opinia sa, arată că aceste interogatorii au permis CIA să împiedice acte teroriste. ”Aceste note există, le-am văzut, le-am avut în dosarele mele la un moment dat. Nu totul este la Arhivele Naţionale, sînt sigur că CIA are copii ale acestor elemente. Dacă trebuie să avem această dezbatere pe tema folosii metodelor controversate de interogare, trebuie să fie completă. Oamenii trebuie să poată vedea aceste note şi jurnaliştii trebuie să poată evalua ceea ce am reuşit să realizăm. Aceste note vorbesc în detaliu despre diverse atentate, care erau planificate şi despre modul în care au fost împiedicate, precum şi despre volumul de informaţii strîns în acest mod”, a explicat Cheney.

Fostul vicepreşedinte american a reafirmat că ”Obama a făcut SUA mai vulnerabile în faţa unui atac terorist”. ”Nu cred”, a replicat consilierul pe Securitate Naţională al preşedintelui, generalul James Jones. El a insistat pe faptul că Obama este decis să asigure respectarea drepturilor omului, apărînd, în acelaşi timp, SUA.

Taguri articol


12