Rusia are potenţial de a răspunde la orice fel de provocări militare, a declarat, ieri, preşedintele rus, Vladimir Putin, în discursul său anual către naţiune, care anul acesta coincide cu aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Constituţiei Rusiei post-sovietice. Liderul de la Kremlin le-a sugerat celorlalte ţări să nu-şi facă iluzii cu privire la posibilitatea de a obţine superioritate militară asupra Federaţiei Ruse. ”Rusia va răspunde la toate aceste provocări, atât politic, cât şi tehnologic; dispunem de întreg potenţialul necesar în această privinţă”, a insistat şeful statului rus. Referindu-se la scutul antibalistic, liderul rus a subliniat, fără să numească SUA, că Rusia este conştientă de faptul că sistemul de apărare antirachetă este defensiv doar cu numele, fiind, de fapt, o parte esenţială a potenţialului ofensiv strategic.
În acest context, Vladimir Putin a atras atenţia că dezvoltarea scutului antirachetă şi a potenţialelor sisteme nenucleare de înaltă precizie ar putea reduce la zero toate acordurile convenite anterior privind limitarea şi reducerea armelor nucleare strategice şi ar putea perturba aşa-numitul echilibru strategic de forţe. ”Ne provoacă îngrijorări şi dezvoltarea noilor sisteme de armament: dispozitive explozive nucleare de mică putere, rachete strategice fără încărcătură nucleară, sisteme hipersonice de înaltă precizie nenucleare, destinate aplicării unor lovituri într-un timp foarte scurt şi la o distanţă mare”, a declarat Putin, ordonând ca industria militară rusă să fie modernizată şi reorientată, în anii următori, în pas cu provocările actuale. Putin a informat că Rusia dezvoltă, în prezent, propriile arme nenucleare de mare eficienţă. ”În eforturile sale de modernizare a arsenalului nuclear, Rusia a atins noi culmi şi este în grafic, astfel încât unii dintre partenerii ei vor trebui să o ajungă din urmă”, a mai spus Vladimir Putin.