”Nu va fi revoluţie în Rusia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Nu va fi revoluţie în Rusia”

Externe 19 Decembrie 2012 / 00:00 249 accesări

”Forţele de ordine ruseşti vor împiedica tentativele opoziţiei de a provoca o revoluţie în Rusia, cu sprijin din străinătate”, a declarat, ieri, secretarul Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patruşev. ”Nu sunt întrunite condiţiile pentru o „revoluţie colorată” în Rusia şi nu vom permite ca scenarii similare să fie realizate în ţara noastră”, a declarat Patruşev într-un interviu pentru cotidianul ”Komsomolskaia Pravda”. În Rusia, formularea se referă mai ales la Revoluţia Trandafirilor, care a avut loc în Georgia, la sfârşitul anului 2003, şi la Revoluţia Portocalie din Ucraina, de la sfârşitul lui 2004, două acţiuni de contestaţie populară care au adus la putere guverne pro-occidentale în aceste foste republici sovietice. ”Aceste revoluţii sunt importate din străinătate şi scenariile lor sunt pregătite cu atenţie de către specialişti occidentali”, a apreciat Patruşev, fost director al FSB (fostul KGB). El a acuzat opoziţia rusă, care organizează periodic manifestaţii de protest faţă de regimul preşedintelui Vladimir Putin, că ”subminează situaţia politică în ţară, servind interesele unor comanditari externi”. El a luat apărarea recentelor legi care pedepsesc sever participarea la manifestaţii neautorizate sau care califică drept agenţi străini ONG-urile finanţate din străinătate. ”Este vorba despre măsuri necesare care urmăresc să menţină stabilitatea şi să asigure securitatea populaţiei”, a subliniat Patruşev. Kremlinul a acuzat, în numeroase rânduri, opoziţia, care a strâns sute de mii de persoane pe străzi, în cursul anului trecut, că este plătită din străinătate.

Taguri articol


12